Stiri

Cr. Pustai: Pe 22 iunie intenţionăm să demarăm pregătirile

Aflată în partea secundă a clasamentului, Dunărea nu va mai juca nici un meci în acest sezon şi în consecinţă se pregăteşte pentru următorul care ar putea începe pe 22 august. Antrenorul Cristian Pustai spune că pregătirile ar putea demara pe 22 iunie, asta şi în funcţie de evoluţia evenimentelor însă până atunci se vor purta discuţii cu o parte din jucători, consideraţi, de bază, pentru încheierea de noi contracte.

Domnule profesor, care ar fi ultimele noutăţi din tabăra Dunării?

Din câte ştiu eu, miercuri vor avea loc primele discuţii cu unii dintre jucătorii aflaţi la final de contract, jucători de bază cum ar fi Şandru, Honciu, Boboc şi B. Rusu. Ne-am propus să păstrăm un ax central. Acum, sperăm că şi negocierile vor fi bune, în sensul că jucătorii vor accepta să colaboreze, şi pe viitor, cu Dunărea Călăraşi. Aşa trebuie să construim. Ne-am format un „schelet”, doar că mai trebuie să-l şi păstrăm.

Mai sunt câţiva jucători care au opţiuni de prelungire, cum ar fi Ariel Lopez, Krell, sper să fie în acest nucleu şi A. Ozcan care şi-a manifestat disponibilitatea să rămână. Desigur şi Ţenea. Adică un fel de ax central, cu doi fundaşi centrali, doi închizători, jucătorul din spatele „vârfului” şi atacantul. Unde dacă am avea şi „dublurile”, atunci de-aici putem începe construcţia unei echipe care să aibă ca obiectiv promovarea.

Când estimaţi să demaraţi pregătirile?

Am prognozat, cam pe 22 iunie. Dar să vedem ce se întâmplă în continuare. Eu consider că 2 luni, dacă liga a 2-a va începe pe 20 august, cum a fost prima strigare, ar fi o perioadă suficientă pentru antrenamente. Din 22 iunie şi până pe 30 iunie când expiră toate contractele, vom vedea cu cine vom mai discuta dintre jucători.

După părerea dvs., cam de câte „implanturi” ar fi nevoie în vară pentru a construi un lot realmente competitiv?

Să începem cu acei juniori de 2002 pe care nu-i avem şi va trebui să-i căutăm, asta dacă va rămâne aşa. Poate se schimbă ceva, deşi nu cred că se vor uita pe „zona” asta. Pentru că toată lumea „a stagnat” cu un an. Această decizie a fost luată în ideea că Under 17 să aibă jocuri. Acuma, toate se repetă cu un an, nu ştiu dacă mai are logică această „obligativitate”, adică un jucător de 17 ani, obligatoriu în teren. Schimbarea lui se va face tot cu unul de 17 ani. Deci practic îţi trebuie în lot cel puţin 3 jucători de 2002 şi 3 de 2000 sau 2001.

Credeţi că va fi păstrat sistemul de acum din ediţia 2019 – 2020?

Aşa ar fi normal dacă tot stagnăm cu un an. Atunci amânăm şi decizia asta. Deci, aşa ar fi normal să rămână aşa: 2000 cu 2001. Atunci am avea 6 jucători. Dacă nu, va trebui să căutăm, deci şi aici vorbim de nişte transferuri.

Dacă ne referim la seniori, părerea mea e că ar fi nevoie de 6 jucători. Un lot de 24 de jucători plus 3 portari sau 22 de jucători plus 3 portari. Va veni imediat şi iarna iar perioada de transferuri se va întinde până spre octombrie.

Din cei 22, 6 sunt de la 2000 la 2002. Cumva, se îngrădeşte, să zic aşa, dreptul la muncă. Rămân 16 jucători de câmp. Portarii sunt separaţi, acolo-i subiect închis. Să vedem ce vom face. Ştim că Krell are opţiune de prelungire, Calancea e la final de contract, Began e pentru încă un sezon jucătorul Dunării. În privinţa lor nu mă pot pronunţa până nu se discută cu jucătorii.

Mulţumesc.

Leave a Reply