Stiri

Liga a 2-a va continua doar cu echipele clasate pe locurile 1-6. Reprezentantul Dunării a fost singurul care a votat pentru disputarea etapelor rămase din campionat!

În urma videoconferinţei organizate azi de preşedintele Răzvan Burleanu cu reprezentanţii echipelor din cel de-al doilea eşalon s-a hotărât continuarea campionatului doar cu echipele clasate pe locurile 1-6. În acest scenariu, 3, echipele vor evolua în sistemul play – off, fiind programate doar 5 partide (adică un tur). Formaţiile aflate în acest moment pe primele 3 locuri vor evolua de 3 ori pe teren propriu şi de 2, în deplasare. Asta înseamnă că echipele aflate pe poziţiile 4 şi 5 vor disputa 3 partide în deplasare şi 2, pe teren propriu. Se „intră” în acest play – off cu punctele înjumătăţite.

Potrivit Scenariului, primele două clasate în play – off vor promova în L1 iar echipa de pe locul 3 va disputa meciul de baraj cu ocupanta locului 6 din play-out-ul ligii 1. Meciurile vor avea loc pe 4.07, 11.07, 18.07, 25.07 şi 01.08. Barajul se va desfăşura pe 5 august.

Competiţia se încheie pentru echipele clasate pe locurile 7-18. Nicio echipă nu va retrograda.

Pentru acest scenariu au optat 15 echipe. UTA şi Metaloglobus s-au abţinut, nevotând pentru nici un scenariu iar Dunărea a optat pentru Scenariul 1.

În sezonul viitor al ligii a 2-a se vor alinia la start 23 de formaţii (cele 18 din momentul de faţă plus câştigătoarele celor 5 Serii ale ligii a 3-a). Potrivit FRF se intenţionează fie formarea unei singure Serii cu 23 de formaţii, fie împărţirea acestora în două Serii: una care să conţină 11 formaţii iar alta 12. O decizie în acest sens se va lua în perioada următoare.

Fără voia sa, Dunărea intră în „vacanţă” până la vară când se va reuni pentru pregătirea sezonului 2020 – 2021 al ligii a 2-a.

Ce presupun cele 3 Scenarii

Scenariul 1: Continuarea campionatului cu disputarea celor 14 etape rămase. Meciurile ar fi avut loc în perioada 13 iunie – 1 august fiind programate câte 2 etape pe săptămână. Jocul de baraj urma să aibă loc pe 5 august.

Primele două echipe din clasament vor promova în liga 1 iar formaţia de pe 3 va participa la un baraj de promovare cu echipa de pe locul 6 din play – out-ul ligii 1. Retrogradează ultimele 5 echipe din clasament. Doar Dunărea a votat pentru validarea acestui scenariu

Scenariul 2: Sistem play – off / play-out. În play – off urmau să joace echipele aflate în acest moment pe locurile 1-6. Primele 2 clasate vor promova în liga 1. Locul 3 din play – off va disputa meciul de baraj cu ocupanta locului 6 din play – out-ul Ligii 1

În play – out, cele 12 echipe vor fi împărţite în două Serii. Se vor disputa tot câte 5 partide. Ultimele clasate în cele două grupe din play – out vor retrograda în L3. Cele două formaţii clasate pe locul 5 în cele două grupe din play – out vor juca un meci de baraj pentru menţinerea în liga a 2-a. Nicio echipă n-a optat pentru acest scenariu

Scenariu 3: Participă la play – off primele 6 echipe din clasament care au depus dosarul de licenţiere pentru liga 1.

Primele două clasate în play – off vor promova în liga 1. Locul 3 din play – off va disputa meciul de baraj cu ocupanta locului 6 din play-out-ul ligii 1.

Competiţia se va încheia pentru echipele clasate pe locurile 7-18. Nicio echipă nu va retrograda.

Au votat pentru acest Scenariu 3 reprezentanţii echipelor CS Mioveni, Turris, FC Argeş, Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti, Gloria Buzău, Farul Constanţa, Viitorul Pandurii, ASU Poli, Ripensia Timişoara, Univ. Cluj, CSM Reşiţa, Concordia Chiajna, FK Csikszereda şi Pandurii Tg. Jiu.

S-au abţinut UTA Arad şi Metaloglobus care n-au optat pentru nici un scenariu.

Leave a Reply