Stiri

B. Rusu: Mă bucur că am reuşit să înscriu de atâtea ori şi sper s-o fac şi în a doua parte a campionatului

Bogdan Rusu (29 de ani) este, nu doar golgeterul Dunării (8 goluri marcate) ci şi jucătorul cu cele mai multe minute bifate pe teren, 1700, în 20 de partide jucate. Sosit în vara anului trecut la Călăraşi, Rusu speră să aibă o evoluţie la fel de bună şi în mini – retur iar Dunărea să se bată pentru un loc promovabil. Înainte de plecare în stagiul din Antalya, Bogdan Rusu ne-a oferit câteva gânduri:

Bogdan, cum e?

Greu, aşa e de fiecare dată după vacanţă, mai ales că am avut şi o vacanţă destul de lungă. Este destul de dificil, mai ales dacă nu faci nimic în vacanţă.

Ai avut o primă parte de campionat destul de bună. Ai fost golgeterul echipei şi, poate, cel mai periculos jucător al Dunării.

Mă bucur că am reuşit să fac performanţa asta marcând de atâtea ori şi sper să fac la fel şi în a doua parte a campionatului.

Când ţi s-a părut mai greu în tur? Cu ce echipe ai avut mai mult de furcă?

Nu cred că au fost adversari tari. Dacă e să ne uităm după rezultate, majoritatea meciurilor le-am pierdut pe greşeala noastră iar cele 3 din prima parte a campionatului nu cred n-ar trebui să le luăm, musai, în calcul pentru că nu aveam o echipă închegată. Erau atunci jucători nou – veniţi, pregătirea era diferită, şi astea s-au văzut.

Pentru mini – retur, ce crezi că va fi? Poate nu mai e nici presiunea atât de mare, deşi locul 3 nu e chiar atât de îndepărtat.

Da, asta e adevărat mai ales că am făcut meciuri bune cu echipele din fruntea clasamentului. Eu zic că acum avem o echipă bună, suntem un grup unit şi sper să facem faţă cu brio în partea a doua a campionatului.

Despre stagiul din Turcia?

Da, vom munci şi mai mult dar acolo vom pune accent şi pe aspectul tactic. Vom disputa şi câteva meciuri amicale. Revenim acasă cu două săptămâni înainte de startul mini – returului şi-mi doresc să debutăm cu dreptul la Ploieşti cu Petrolul.

Succes!

Leave a Reply