Stiri

Et. 4: AFK Csikszereda – Dunărea, azi, de la ora 11.00

În runda a 4-a a noului sezon al ligii a 2-a Casa Pariurilor Dunărera Călăraşi va juca în deplasare cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Partida care va începe la ora 11.00 se va desfăşura pe stadionul Municipal şi va fi condusă la centru de târgovişteanul, Marius Chiţu.

După 3 etape, ciucanii, antrenaţi de Valentin Suciu, ocupă locul 14 cu 3 puncte în vreme ce elevii lui Cristi Pustai sunt pe 18 cu nici un punct. „Va fi un joc dificil pentru echipa noastră. Jucăm în deplasare iar Csikszereda în ciuda faptului că e o nou – promovată, a dovedit în acest start de campionat că are un lot valoros. Au câştigat clar partida de acasă din etapă a 2-a, 3-0 cu Metaloglobus iar la Arad, în etapa precedentă, au avut multe momente bune de joc. Băieţii noştri sunt dispuşi să facă uitat acest început slab de campionat şi sperăm să spargem gheaţa, obţinând un rezultat favorabil” a declarat preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu.

Antrenorul Cristian Pustai va miza şi pe jucătorii recent transferaţi, Radu Crişan şi Bogdan Şandru, cei doi având şanse foarte mari să fie chiar titulari.

Tot sâmbătă, de la ora 11.00 vor mai avea loc alte 5 partide. De la ora 18.00, se joacă în Regie FC Rapid – ASU Poli Timişoara.

Etapa a 4-a

Sâmbătă, 24 august, ora 11.00

AFK Csikszereda M. Ciuc – Dunărea Călăraşi

Ripensia Tmişoara – UTA Arad

Sportul Snagov – Metaloglobus

Pandurii Tg. Jiu – Viitorul Pandurii

Daco Getica Bucureşti – CSM Reşiţa

Concordia Chiajna – Turris Oltul Tr. Măgurele

Sâmbătă, 24 august, ora 18.00

FC Rapid – ASU Poli Timişoara

Duminică, 25 august

15.30 Universitatea Cluj – Gloria Buzău

Luni, 26 august

18.00 Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti

Marţi, 27 august

19.00 CS Mioveni – FC Argeş

Clasament

  1. SCM Gloria         3   3   0   0  10-1   9
  2. UTA Arad            3    3   0   0   9-0   9
  3. Turris Oltul           3    3   0   0   8-1   9
  4. CSM Reşiţa        3    2   1   0   6-2   7
  5. CS Mioveni         3    2   1   0   3-1   7
  6. FC Argeş            3    2    0  1   5-2    6
  7. Petrolul Ploieşti  3    2   0   1   5-5    6
  8. Concordia           3    2   0   1   4-4    6
  9. FC Rapid            3    1   1   1    4-4   4
  10. Farul Constanţa  3    1   1   1    2-2   4
  11. ASU Poli             3    1   0   2     3-2  3
  12. Univ. Cluj             3    1   0   2     3-3  3
  13. Metaloglobus      3    1   0   2    4-5   3
  14. FK Csikszreda   3    1   0   2    3-4   3
  15. Ripensia              3   1   0   2     3-6   3
  16. Viitorul Pandurii  3   1   0   2     2-5   3
  17. Daco Getica        3   1   0   2    1-4    3
  18. Dunărea               3   0   0   3    1-7    0
  19. Pandurii Tg. Jiu   3   0   0   3    1-8    0
  20. Sportul Snagov    3   0   0   3   1-12  0

Leave a Reply