Stiri

Trei nume noi la Călăraşi!

A fost o zi plină pentru conducerea Dunării care a reuşit să perfecteze alte 3 transferuri. Este vorba de portarul Nicolai Calancea (ex – Academica Clinceni, el apărănd buturile echipei noastre în partea a doua a sezonului 2018 – 2019 al ligii I) şi mijlocaşii Robert Boboc (ex – CS Mioveni) şi Serge Yvan Ekollo Malolo (Camerun), ambii veniţi sub formă de împrumut pentru un sezon de la Astra Giurgiu. „Mă bucur că am reuşit să ne întărim rezolvând aceste trei transferuri. Sper ca ele să fie de bun augur. Aveam nevoie de forţe proaspete mai ales că ne aşteaptă un campionat lung şi dificil la capătul căruia îmi doresc din toată inima să ne atingem obiectivul, adică revenirea pe prima scenă. Le urez mult succes tuturor!” a declarat preşedintele executiv Eugen Pîrvulescu.

Cine sunt cei 3 nou – veniţi

Nicolai Calancea. S-a născut la Chişinău (Rep. Moldova) pe 29 august 1986. Portar. A mai îmbrăcat tricoul Dunării în partea a doua a sezonului 2018 – 2019 (7 jocuri). A mai evoluat la Zimbru Chişinău 2004-2008 şi 2008 – 2014 / 47 de jocuri), KS Samara (2008) Ceahlăul Piatra Neamţ (2014 – 2015 / 40 jocuri), FC Voluntari (2016 / 7 jocuri), CSU Craiova (2016-2019 / 65 de jocuri) şi Academica Clincewni (2019 / 2 jocuri). Este câştigător al Cupei României cu U Craiova în 2018. Are 19 selecţii în reprezentativa Moldovei. Meciuri în Liga 1: 105; Meciuri liga a 2-a: 5. Potrivit site-ului www.transfermarkt.com este evaluat la 250 de mii de euro. A semnat un contract pe un an cu Dunărea, cu opţiune de prelungire.

Robert Florin Boboc (foto). S-a născut la Piteşti pe 27 mai 1995. Mijlocaş defensiv. A evoluat la: Universitatea Cluj (2014 şi 2014 – 2015 / 16 jocuri), SCM Argeş (2014 – 2015), CS Mioveni (2016 – 2017, 2017 şi 2019 / 59 de jocuri), Hermannstadt (2017-2018 / 31 de jocuri) ;I Astra Giurgiu (2017 şi 2018 / 2 jocuri).În partea a doua a sezonului precedent a jucat la CS Mioveni. Meciuri în Liga 1: 2. Meciuri în Liga a 2-a: 93. Este evaluat de site-ul www.transfermarkt.com la 125 de mii de euro. Împrumutat pentru un sezon de la Astra Giurgiu.

Serge Yvan Ekollo Malolo. S-a născut pe 20 august 1998 în Camerun la Yaounde. Mijlocaş central. Al doilea vârf. A jucat la Dragon De Yaounde FC. Fost component al echipei Camerun U20. Internaţional U23. Din această vară, pentru 3 sezoane, a devenit jucătorul Astrei Giurgiu care l-a împrumutat pentru un an la Călăraşi.

Sursa foto www.lpf.ro

Leave a Reply