Stiri

PLAY-OUT / Et.8: Rezultat de pus în ramă: Dunărea – Dinamo 1-0!

Fa-bu-los! Sâmbătă, la Călăraşi, într-un moment extreme de dificil, Dunărea a reuşit…imposibilul! Remontaţi mental, rapid, după remiza de acasă cu Hermannstadt, Luchin&Co au câştigat cu 1-0  în faţa unui nume de legendă din fotbalul românesc, Dinamo Bucureşti.

Venit cam cu tot ce avea mai bun, Mircea Rednic s-a izbit, la Călăraşi, de o nucă tare. Dunărea a început bine trecându-şi în cont primele ocazii încă din start.

În minutul 11, mingea circulă pe traseul Ammari – Iancu ultimul şutează dar Mamoutou e pe fază şi respinge balonul. Opt minute mai târziu, Benzar îi pasează lui Ammari, acesta centrează în faţa porţii însă Iancu nu poate ajunge la balon, fiind surprins şi în ofsaid.

Dinamo bifează ocazia primei reprize în minutul 32. Simon Zenke întoarce o minge în careu, Sorescu sare peste ea şi din apropiere de buturile lui Straton, D. Popa şutează puternic însă puţin pe lângă.

În partea a doua, “galben – albaştrii” par şi mai motivaţi şi mai determinaţi periclitând în câteva rânduri poarta apărată de Muţiu.

În minutul 70, bucuria capătă dimensiuni apocaliptice. Neobositul Gabi Enache cemtrează perfect de pe dreapta, Daniel Benzar lasă balonul până la Ammari care fără preluare şutează fără nicio speranţă pentru portarul dinamovist. Energia transmisă de cei peste 3500 de spectatori e decisivă. În minutul 83. G. Enache de la Dunărea şi R. Grigore de la Dinamo sunt eliminate de centralul Marcel Bârsan. Două minute mai târziu şi Dan Alexa, susţinut din tribună de fetiţele şi mama sa, este şi el trimis în tribună de Bârsan.

Dunărea rezistă şi câştigă meritat o partidă pe care n-o vom uita niciodată. Venită într-un moment de sărbătoare pentru fotbalul călărăşean. În urmă cu un an, Dunărea învingea tot la Călăraşi pe Ripensia Timişoara, asigurându-şi matematic prezenţa în liga I cu vreo 5 etape înainte de finalul sezonului.

Cu 21 de puncte în cont, Dunărea urcă pe 6, loc de baraj, devansându-I pe sibienii de la Hermannstadt care vineri au fost învinşi clar la Mediaş de Gaz Metan (scor 4-1).

Sâmbăta viitoare, echipa noastră va juca la Iaşi cu Poli, urmând ca marţi să se dueleze la Călăraşi cu o altă echipă din Moldova, FC Botoşani.

 

 

Dunărea Călăraşi – Dinamo Bucureşti 1-0

A marcat: Najib Ammari (70’)

Dunărea: 25 Cătălin Straton – 23. Filip Gligorov (7. Aymen Souda, 75’), 17. Alin Dobrosavlevici, 24. Srgian Luchin, 27. Gaston Mendy – 26. Gabriel Ebache, 5. Gabi Simion, 44. Conor Henderson, 97. Daniel Benzar (21. Hamidou Keyta, 90+1) – 11. Gabi Iancu (3. Cristi Sârghi, 85’), 9. Najib Ammari.

Rezerve: 33. Niculai Calancea – 77. Steliano Filip, 89. Georgian Honciu, 10. Valentin Munteanu.

Antrenor: Dan Alexa

Dinamo: 1. Vlad Muţiu – 21. Damien Dussaut, 2. Linas Klimavicius, 27. Ricardo Grigore, 7. Nasser Aliji – 88. Simon Zenke (70. Reda Jaadi, 58’), 17. Mamoutou N’Diaye, 10. Dan Nistor, 22. Deian Sorescu (42. Alexandre Mfutila, 71’) – 43. Mattia Montini, 19. Daniel Popa (9. Athanasios Papazoglu, 58’)

Rezerve: 39. Parfait Mandanda – 13. Denis Ciobotariu, 23. Ionuţ Şerban, 29. Cătălin Măgureanu.

Antrenor: Mircea Rednic

Au arbitrat: Marcel Bârsan (Bucureşti) – Ciprian Danşa (Satu Mare), Mihai Marica (Bistriţa). Rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti)

Observatori: Eduard Dumitrescu (Bucureşti), Marian Ivan (LPF – Braşov)

Cartonaşe galbene: S. Luchin (43’), A. Dobrosavlevici (59’), G. Simion (76’), D. Benzar (90+1’), C. Straton (90+3’) / D. Dussaut (78’).

Cartonaşe roşii: G. Enache (82’) / R. Grigore (82’)

 

Etapa a 8-a

Concordia Chiajna – FC Botoșani 2-2

Au marcat: Moussa (9), Cadamuro (69) / J. Meira (64 – aut.), M. Roman II (71)

Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt 4-1

Au marcat: Rondon (25, 67 – pen., 72), Caiado (70) / Dâlbea (89)

Dunărea Călărași – Dinamo București 1-0

A marcat: N. Ammari (70)

Duminică, 5 mai

Ora 15.00 FC Voluntari – Politehnica Iași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT şi TELEKOM SPORT.

 

Clasament

  1. Gaz Metan Mediaş 8    7   1   0 16-4    38
  2. Dinamo Bucureşti  8    6   0   2 12-6     34
  3. FC Botoșani           8    2   2   4   8-9     26
  4. Politehnica Iași       7    2   1   4   5-10   24
  5. FC Voluntari           7    3   2   2 10-8      22
  6. Dunărea Călărași  8    2   3   3   5-9      21
  7. Hermannstadt         8    0   3   5   4-13   19
  8. Concordia Chiajna 8   1   4   3  11-12   16

 

Etapa a 9-a

Vineri , 10 mai

Ora 18.00 FC Botoșani – FC Voluntari

Ora 21.00 Dinamo – Gaz Metan Mediaș

Sâmbătă, 11 mai

Ora 15.00 FC Hermannstadt – Concordia Chiajna

Ora 17.30 Politehnica Iași – Dunărea Călărași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

 

Leave a Reply