Stiri

PLAY-OUT / Et. 7: Dunărea încheie turul cu o nouă remiză albă!

Sâmbătă la Călăraşi s-a jucat pe o miză de…6 puncte. Dunărea şi Hermannstadt se bat direct pentru prinderea locului de baraj, prima bătălie încheindu-se aşa cum a început, adică 0-0.

Oaspeţii au început prudent dar bine organizaţii oferind prima ocazie a meciului în minutul 10 când antrenorul din teren, Răzvan Dâlbea a reluat din interiorul careului surprinzându-l puţin pe Straton.

În minutul 32, Dunărea cere penalty. Intrat cu un minut mai devreme în locul lui Ben Djemia, Mediop Ndiaye este bine lansat în careu însă cade, nereuşind să-l convingă şi pe centralul Haţeganu care a făcut semn că jocul poate continua.

Cu 4 minute înainte de final, Gabi Iancu prinde un şut sănătos de la peste 25 de metri, pe jos, Căbuz reuşind să reţină.

La pauză, Dan Alexa face a doua schimbare. În locul lui Steliano Filip, şters în primele 45 de minute este introdus Conor Henderson care a mai „ordonat” jocul la mijlocul terenului.

La 10 minute de la reluare, sibienii solicită şi ei penalty susţinând că Luchin ar fi jucat balonul cu mâna. Şi de data asta, Haţegan aproape de fază nu arată punctul cu var.

Dunărea putea deschide scorul în minutul 74. Gabi Iancu bate bine o lovitură de la marginea careului însă balonul e respins in extremis de lângă bară de Căbuz!

Tot Iancu avea să „bifeze” şi cea mai mare ocat’zie a meciului. În al doilea minut al prelungirilor, Daniel Benzar trimite o pasă excelentă pe culoar însă Iancu reia la poartă puţin pe lângăm buturile lui Căbuz.

Dunărea pierde un punct preţios în lupta pentru menţinerea în liga 1 Betano în faţa unei contracandidate directe. Cele două echipe îşi păstrează în continuare poziţiile fiind despărţite tot de un punct.

La finele săptămânii viitoare debutează şi returul play – out-ului. Sâmbătă, 4 mai, de la ora 18.00, elevii lui Dan Alexa se vor duela cu Dinamo care va termine turul pe locul 2.

Dunărea Călăraşi – FC Hermannstadt 0-0

Dunărea: 25. Cătălin Straton – 17. Alin Dobrosavlevici, 24. Srgian Luchin, 4. Selim Ben Djemia (29. Mediop Ndiaye, 30’ – 21. Hamidou Keyta, 64’ ) – 26. Gabriel Enache, 5. Gabi Simion, 77. Steliano Filip (44. Conor Henderson, 46’), 27. Gaston Mendy – 9. Najib Ammari, 11. Gabi Iancu, 97. Daniel Benzar.

Rezerve: 33. Niculai Calancea – 88. Ianis Stoica, 7. Aymen Souda, 23. Filip Gligorov.

Antrenor: Dan Alexa

Hermannstadt: 1. Cătălin Căbuz – 71. Alexandru Măţel (77. Tiberiu Serediuc, 51’), 25. Nemanja Mijuskovic, 30. Alexandru Dandea, 5. Răzvan Dâlbea, 17. Daniel Tătar -7. Ionuţ Petrescu (23. Sergiu Popovici, 87’), 11. Filip Jazvic, 92. Daniel Offenbacher  – 24. Ivan Lendric (9. Juvhel Tsoumou, 72’), 89. Ştefan Blănaru.

Rezerve: 12. Toma Niga – 4. Ionuţ Stoica, 87. Florin Acsinte, 44. Lucian Dumitriu.

Antrenor: Vasile Miriuţă.

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan (Arad) – Octavian Şovre (Satu Mare), Eugen Gheorghe (Suceava). Rezervă; George Rădulescu (Bucureşti).

Observatori: Liviu Ciobotariu (Galaţi), Cătălin Popa (Vaslui).

Cartonaşe galbene: St. Filip (20’) / I. Petrescu (66’)

 

Etapa a 7-a

Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaș 0-2

Au marcat: Yazalde (67), D. Olaru (72)

Dunărea Călărași – FC Hermannstadt 0-0

FC Voluntari – Dinamo București 1-2

Au marcat: Tudorie (90) / Grigore (80), Montini (89)

Duminică, 28 aprilie

Ora 18.00 FC Botoșani – Politehnica Iași

Clasament

  1. Gaz Metan Mediaş 7   6   1   0 12-3    35
  2. Dinamo Bucureşti   7   6   0   1 12-5    34
  3. Politehnica Iași        6   2   1   3   5-7    24
  4. FC Voluntari            7   3   2   2 10-8    22
  5. FC Botoșani            6   1   1   4   3-7    22
  6. Hermannstadt          7   0   3   4   3-9    19
  7. Dunărea Călărași   7   1   3   3   4-9    18
  8. Concordia Chiajna 7   1   3   3   9-10  15

Etapa a 8-a

Vineri, 3 mai

Ora 18.00 Concordia Chiajna – FC Botoșani

Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt

Sâmbătă, 4 mai

Ora 18.00 Dunărea Călărași – Dinamo București

Duminică, 5 mai

Ora 15.00 FC Voluntari – Politehnica Iași

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Leave a Reply