Stiri

Fl Brişan: Plecăm cu un handicap dar sperăm să facem o figură frumoasă la Giurgiu

Preşedintele Florin Brişan a explicat motivele pentru care Dunărea va juca la Giurgiu şi nu acasă partida din sferturile de finală ale Cupei României cu Astra, programată miercuri, de la ora 17.00. “Din păcate pentru noi, meciul din Cupă se va desfăşura la Giurgiu. Nu s-a mai reuşit aducerea unei nocturne din mai multe motive, unul din ele fiind chiar cel financiar. Pentru că, sincer, preferăm să ne autofinanţăm şi să obţinem maxim din ceea ce putem. E un dezavantaj pentru echipă şi pentru antrenori dar ei au înţeles şi le mulţumesc pe calea asta. Or să plece cu un handicap dar sperăm să facem o figură frumoasă la Giurgiu.” a declarat Brişan

Partida Dunărea – Astra va începe la ora 17.00 şi se va desfăşura, în nocturnă, pe arena Marin Anastasovici (8.500 de locuri).

Prețuri bilete:

Tribuna I – 10 lei (sectoarele 1 – 4, 9 – 12)

Tribuna I – 15 lei (sectoarele 5 – 8)

Tribuna II – 10 lei (sector destinat suporterilor Dunării)

Biletele se pun în vânzare la casa de bilete din Piața Centrală, marți, 26 februarie 2019, între orele 11:00 – 19:00, iar în ziua meciului, la casele de bilete ale stadionului Marin Anastasovici (intrarea de la Flor Union și intrarea din parc) începând cu orele 11:00.

Leave a Reply