Stiri

Et. 17: U Craiova – Dunărea, duminică, ora 17.00

Duminică vor avea loc alte două confruntări din cadrul etapei a 17-a a ligii I Betano.

De la ora 17.00 stadionul Ion Oblemenco va găzdui partida dintre Universitatea Craiova şi Dunărea Călăraşi, arbitrată de bucureşteanul, Andrei Florin Chivulete.

De la ora 20.00 se vor afla faţă în faţă FCSB şi Gaz Metan Media.

Sâmbătă, Hermannstast a obţinut toate cele 3 puncte în partida cu Concordia, scor 2-1 iar FC Viitorul a dispus de Dinamo cu 4-1.

 

Duminică, 2 decembrie

Ora 17.00 U Craiova – Dunărea Călăraşi

Trei victorii, patru remize şi o înfrângere este palmaresul craiovenilor pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, după succesul reuşit în prima deplasare, 1-0 la Ovidiu, călărăşenii au mai inregistrat pe terenuri adverse cinci rezultate de egalitate şi două partide pierdute.

Meciul din 12 august 2018, Dunărea – U Craiova 1-3, a fost singurul duel direct dintre cele două în Liga 1. Fedele a deschis scorul la finele primei reprize, apoi, în partea secundă, Mitriţă a avut o evoluţie entuziasmantă, căpitanul oltenilor izbutind două goluri, dintre care unul direct din lovitură liberă. Reuşita gazdelor a purtat semnătura lui Mediop Ndiaye.

Dan Alexa vs U Craiova: 3 jocuri – o remiză – două înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: U Craiova – 24 ani şi 8 luni; Dunărea – 26 ani şi 11 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 17-a

Politehnica Iași – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1

Au marcat: Flores (21) / Vasvari (9)

CFR Cluj – FC Voluntari 5-0

Au marcat: Ţucudean (27, 57, 62), Manea (85), Costache (90)

Hermannstadt – Concordia Chiajna 2-1

Au marcat: Petrescu (40, Dandea (28) / Batin (45)

FC Viitorul – Dinamo Bucureşti 4-1

Au marcat: Drăguş (4), Hagi (37, 90), Achim (77) / Montini (13)

Duminică, 2 decembrie

Ora 17.00 U Craiova – Dunărea Călărași

Ora 20.00 FCSB – Gaz Metan Mediaș

Luni, 3 decembrie

Ora 20.00 Astra Giurgiu – FC Botoșani

Partidele vor fi transmise in direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT si TELEKOM SPORT.

 

Clasament

  1. CFR Cluj           17 10   6   1   27-10   36
  2. FC Viitorul        17 10   2   5   23-17   32
  3. FCSB               16    9   4   2   31-16   31
  4. U Craiova         16   7   5   4    28-14   26
  5. Gaz Metan        16   7   5   4   18-18   26
  6. Sepsi OSK       17   6   6   5   19-16   24
  7. Hermannstadt   17  6   3   8   18-19   21
  8. Astra Giurgiu    16   5   5   6   17-15   20
  9. FC Botoşani     16   4   7   5   21-24   19
  10. Dinamo             17   4   6   7   17-26   18
  11. Politehnica Iaşi 17  5   3   9   15-26   18
  12. Dunărea            16  3   8   5   12-15   17
  13. Concordia         17  4   5   8   11-22   17
  14. FC Voluntari     17  1   5  11   15-34    8

 

 

Leave a Reply