Stiri

Dan Alexa, după meciul cu CFR: Eu cred, din păcate, că puteam în anumite momente să obţinem chiar şi mai mult

Suspendat pentru partida de la Cluj cu CFR, antrenorul Dan Alexa a declarat după joc că Dunărea putea obţine chiar mai mult decât o remiză. „Ştiam că CFR-ul va începe tare meciul, ştiam că pune presiune în astfel de meciuri cu adversarii mai slab cotaţi. Era important să înscrie repede. Probabil ar fi avut un meci uşor. Cu cât trecea timpul, au început să se precipite. Am avut oportunităţile noastre de contraatac pe care din păcate nu le-am fructificat. Eu cred, din păcate, că puteam în anumite momente să obţinem chiar şi mai mult.” a susţinut la conferinţa de presă Alexa care consideră că CFR va deveni şi în acest an campioană “Mie îmi place foarte mult CFR-ul, nu poţi să spui de un jucător din primul 11 că n-ar fi de top în Liga I. Au jucători cu calitate. Pe lângă calitate, au ceva în plus faţă de Steaua, au forţă, îşi câştigă duelurile individuale şi tocmai de asta este o echipă foarte greu de învins. Nu este întâmplător faptul că e campioana României şi dacă mă întrebaţi acum eu cred că vor câştiga şi anul acesta titlul. “

Sâmbătă seară în Gruia, CFR şi Dunărea au încheiat la egalitate,  0-0, scor care s-a înregistrat şi în partida tur, desfăşurată pe 28 iulie la Călăraşi.

 

Leave a Reply