Stiri

Et. 13: Remiză albă cu parfum de toamnă târzie!

Peste 2500 de călărăşenii s-au bucurat duminică la două ore după prânz nu doar de razele soarelui cu chip de gutuie ci şi de spectacolul oferit de Dunărea şi Gaz Metan Mediaş, programat în cadrul etapei a 13-a, ultima a turului ligii I Betano.

Partida s-a încheiat aşa cum a început, adică 0-0. Dan Alexa, sărbătoritul zilei, a început meciul aproape cu acelaşi „11” de pe Dinamo, singura modificare fiind prezenţa lui Bodo Kanda care l-a înlocuit pe medieşanul Alex Munteanu, suspendat.

Oaspeţii au adus la Călăraşi cam tot ce aveau mai bun prin curte şi-au încercat încă din start să se instaleze în jumătatea adversă.

„Galben – albaştrii” ştiu însă foarte bine să se apere şi să iasă la bătaie ori de câte ori are ocazie. Prima parte s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, singura ocazie notabilă fiind cea din minutul 39 când Naser Chamed a şutat extrem de periculos din lovitură liberă de la marginea careului mare, balonul fiind deviat în corner de sub transversală de bravul, Cătălin Straton.

Repriza secundă debutează tot cu Gazul în atac care ratează o bună oportunitate prin Carlos Fortes în minutul 52. Dunărea ripostează în minutul 62 însă lovitura de cap a lui Denis Ispas nu nimereşte poarta lui Pleşca.

Finalul aparţine oaspeţilor. În minutul 89, acelaţi Carlos Fortes reia cu capul un corner executat de Ivanov însă balonul e respins de Straton care-şi salvează colegii de la înfrângere.

Remiza albă cu parfum de toamnă târzie o propulsează pe Dunărea pe 8, poziţie pe care ar putea-o păstra şi după ce se trage cortina peste runda a 13-a.

Returul debutează weekendul viitor, Dunărea urmând a juca acasă cu FC Viitorul Constanţa. Partida, programată duminică, 4 noiembrie, se va desfăşura în nocturnă începând cu ora 18.00. În tur, echipa noastră s-a impus cu 1-0 graţie golului marcat de Georgian Honciu, în minutul 4.

Dunărea Călăraşi – Gaz Metan Mediaş 0-0

Dunărea: 25 Cătălin Straton – 23. Filip Gligorov, 30. Alin Şeroni (20. Bogdan Şandru, 58’), 17. Alin Dobrosavlevici (cpt.), 44. Denis Ispas – 55. Alexandru Bourceanu, 15. Silviu Pană – 11. Bodo Kanda (21. Hamidou Keyta, 66’), 9. Nicolae Carnay – 29. Mediop Ndiaye (33. Sacha Clemence, 81’).

Rezerve: 1. Cezar Lungu – 8. Stelian Cucu, 5. Gabriel Simion, 10. Valentin Munteanu

Antrenor: Dan Alexa

Gaz Metan Mediaş: 12. Răzvan Pleşca (cpt.) – 19. Răzvan Trif (24. Sorin Buşu, 67’), 23. Marius Constantin, 15. Lucian Cristea, 20. Valentin Creţu – 70 Naser Chamed (8. Alexandru Buziuc, 77’), Boubacar Fofana, 11. Ely Fernandes, 10. Darius Olaru – 4. Antoni Ivanov (5. Bradley Diallo, 90’), 9. Carlos Fortes.

Rezerve: 33. Ricardo Batista – 29. Mihai Stancu, 21. Daniel Pop, 80. Roberto Romeo.

Antrenor: Mihai Teja.

Au arbitrat: George Găman (Craiova) – Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ).

Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti), Marian Ivan (Braşov – LPF)

Cartonaşe galbene: A. Dobrosavlevici (60’) / B. Fofana (40’), N. Chamed (67’), V. Creţu (90+4’)

 

 

Etapa a 13-a

Politehnica Iași – FC Hermannstadt 0-2

Au marcat: Tsoumou (22(, Dumitriu (38)

Astra Giurgiu – U Craiova 0-3

Au marcat: Mitriţă (38), Cicâldău (62), Koljic (72)

FC Botoșani – FC Viitorul 1-2

Au marcat: Trujic (90) / Voduţ (67), I. Hagi (86)

FCSB – FC Voluntari 2-1

Au marcat: H. Gnohere (52, 76) / Tudorie (85)

Dunărea Călărași – Gaz Metan Mediaș 0-0

 

Duminică, 28 octombrie

Ora 21.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR Cluj

 

Luni, 29 octombrie

Ora 21.00 Concordia Chiajna – Dinamo

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

 

Clasament

  1. FCSB                 13   7   3   2  27-14   24
  2. CFR Cluj            12   6   5   1  14-8      23
  3. U Craiova          13   6   4   3   23-11   22
  4. FC Viitorul         13   7   1   5  16-15    22
  5. Gaz Metan         13   6   3   4  15-17    21
  6. Astra Giurgiu     13   5   5   3  16-11    20
  7. Sepsi OSK        12   5   4   3  14-10   19
  8. Dunărea             13   3   7   3  12-13    16
  9. FC Botoşani      13   3  6   4   17-17   15
  10. Politehnica Iaşi  13  4   2   7  11-19    14
  11. Concordia          12  4   2   6  10-19    14
  12. Dinamo              12  3   3   6  13-20    12
  13. Hermannstadt    13  3   2   8  11-16    11
  14. FC Voluntari      13  1   5   7  14-24      8

Leave a Reply