Stiri

Astăzi are loc tragerea la sorți a „16”-imilor Cupei României. Dunărea, repartizată în urna B

Casa Fotbalului găzduiește marți, 18 septembrie, de la ora 17:00, tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2018-2019.

Până acum se cunosc 31 din cele 32 de echipe care se vor afla în urne, 17 câștigătoare din faza a IV-a națională, respectiv 14 echipe din Liga 1. Formația care va completa tabloul din ”șaisprezecimi” se va decide în urma duelului din 18 septembrie, dintre CSM Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște, partidă programată la ora 15:00.

 

Cele două urne pentru tragerea la sorți sunt următoarele:

URNA A – echipele care au ajuns în optimile Cupei României din sezonul precedent

  1. SC FC FCSB SA
  2. U Craiova 1948 Club Sportiv SA
  3. AFC Astra
  4. CS Gaz Metan Mediaș
  5. FC Viitorul SA
  6. SC Dinamo 1948 SA
  7. AFC Botoșani
  8. CSM Politehnica Iași
  9. AFC Hermannstadt
  10. CS Mioveni
  11. AS FC Universitatea Cluj

 

URNA B – celelalte echipe care s-au calificat în faza şaisprezecimilor de finală

  1. FC CFR 1907 Cluj SA
  2. ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe
  3. AFC Dunărea 2005 Călărași
  4. CS Concordia Chiajna
  5. SC FC Voluntari SA
  6. ACS FC Academica Cliceni
  7. CS Sportul Snagov SA
  8. AFC UTA Arad
  9. ACS Energeticianul
  10. ASU Poli Timișoara
  11. CS Luceafărul Oradea
  12. ACS Dacia Unirea Brăila
  13. AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
  14. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
  15. AFC Unirea 1924
  16. CSM Bucovina Rădăuți
  17. CS Sporting Liești
  18. AFC Progresul 1944 Spartac
  19. Fotbal Club Rapid
  20. CSM Slatina

 

În cazul calificării în „16”-imi, Chindia Târgoviște va fi repartizată în urna A. Dacă Flacăra Moreni se va impune în meciul rămas de disputat, atunci va completa urna B.

La tragerea la sorți se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B și, în continuare, echipele rămase în urna B vor fi grupate între ele.

Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală şi semifinale echipele calificate vor fi repartizate în aceleaşi urne valorice ca şi în cadrul şaisprezecimilor, cu excepția prevederilor art.30, alin.5.1 din ROAF, tragerea la sorţi urmând să se efectueze în mod similar.

Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în perioada 24-30 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Sursa www.frf.ro

Leave a Reply