Stiri

Călăraşi vs. Botoşani: 2 victorii; 3 egaluri; 3 înfrângeri!

Sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 15.00 arena Ion Comşa va găzdui partida dintre Dunărea şi FC Botoşani, din cadrul etapei a 8-a a ligii I Betano. Cele două echipe în actuala lor denumire se vor afla pentru prima oară faţă în faţă. În schimb, confruntările all – time dintre reprezentantele celor două comunităţi, în număr de 8, au demarat încă din ediţia 1975-1976 a Diviziei B şi toate au avut loc până în 1989.

Primul duel dintre reprezentantele municipiilor Călăraşi şi Botoşani s-a consumat în toamna anului 1975, în cadrul ediţiei 1975-1976 al Diviziei B. Celuloza s-a confruntat la Călăraşi cu CS Botoşani, partida încheindu-se cu scorul de 1-0. Golul a fost marcat de Alexandru Gheorghe, cunoscut şi sub numele de Sandu.

Sub comanda regretatului Ion Merlan au jucat atunci: Andrei – Roibu, Dan Cristea, Onofrei (46’ Ţuţuianu), Ciobanu, C. Ştefan, Filimon, Sandu, Enache, N. Nicolae (65’ Dobre), Pitiş.

În retur, scorul a fost egal, 1-1, pentru Celuloza, antrenată de Spiridon Niculescu, marcând George Muşat.

Următorul duel a avut loc în turul ediţiei 1982-1983, tot la Călăraşi. Dunărea s-a impus în faţa celor de la CS Botoşani cu 1-0, golul purtând semnătura lui Mihai Costea. Antrenorii Vasile Stancu şi Stere Voca au mizat pe: Niculescu – M. Doru, Tînase, Dan Cristea, Mihăilă, Pană II, Sandu, Banu, Costea (82’ Baraitaru), Deacu, Filimon (72’ Dumitru). În retur, CS Botoşani a câştigat cu 2-0. La finele acelui sezon, Dunărea s-a clasat pe 13 cu 32 de puncte (34 de partide jucate)

În sezonul următor, prima confruntare s-a derulat în cadrul rundei a 13, la Călăraşi. Dunărea şi CS Botoşani au terminat nedecis, 1-1, golul echipei noastre fiind marcat de Filimon, în minutul 43. Au jucat pentru Dunărea: Răuţă – Bratu, Tănase, Mihăilă, Voicu (55’ Nasta), Banu (28’ Catană), Costea, Nicolae, C. Ştefan, Filimon, Dumitru.

La Botoşani, în retur, CS a câştigat tot cu 2-0. La finalul ediţiei, Dunărea s-a clasat pe locul 18 cuu 22 de puncte (34 de partide disputate) retrogradând în Divizia C.

Ultimele două confruntări s-au derulat în ediţia de campionat 1985 – 1986, de data asta între Oţelul şi CS Botoşani, echipă antrenată de „magicianul”, Gicu Dobrin. În tur la Călăraşi (et. a 6-a), Oţulul – CS Botoşani 0-0, Virgil Bogatu ratând o lovitură de la 11 metri pentru echipa noastră. În retur, Botoşaniul s-a impus cu 3-1. La finele sezonului, Oţelul s-a clasat pe 16 cu 32 de puncte (34 de partide disputate), retrogradând în Divizia C.

 

Divizia B / Ediţia 1975 – 1976

Tur: Celuloza – CS Botoşani 1-0 (gol marcat de Alexandru Gheorghe – Sandu)

Retur: CS Botoşani – Celuloza 1-1 (gol marcat de George Muşat)

Divizia B / Ediţia 1982-1983

Tur: Dunărea – CS Botoşani 1-0 (gol marcat de M. Costea, min. 12)

Retur: CS Botoşani – Dunărea 2-0

Divizia B / Ediţia 1983 – 1984

Tur: Dunărea – CS Botoşani 1-1 (gol marcat de Filimon, în min. 43)

Retur: CS Botoşani – Dunărea 2-0

Divizia B / Ediţia 1985 – 1986

Tur: Oţelul Călăraşi – CS Botoşani 0-0

Retur: CS Botoşani – Oţelul Călăraşi 3-1 (gol marcat de Fl. Stancu)

 

Sursa: Nouă decenii de fotbal pe malul Borcei, carte publicată în 2010 de Laurean Moţăţăianu.

Leave a Reply