Stiri

Dan Alexa: Cu siguranţă, va fi mult mai greu de acum înainte!

După victoria obţinută acasă în faţa Iaşiului (2-0 cu Poli), Dunărea a strâns după 6 etape nu mai puţin de 9 puncte aflându-se momentan în zona de play – off. Antrenorul Dan Alexa a spus că victoria în faţa lui Poli a dat valoare egalurilor anterioare iar viitorul se anunţă destul de dificil pentru elevii săi. “Victoria de azi dă valoare acelor egaluri, acum putem să plecăm spre un început foarte bun de campionat. Suntem o echipă pe care multă lume nu a luat-o în seamă. Cu siguranţă, va fi mult mai greu de acum înainte. Ne aşteaptă meciuri foarte grele, suntem pe zero la adevăr şi asta în situaţia în care am jucat cu ultimele 3 campioane, cu câştigătoarea Cupei României precum şi cu finalistă ultimei ediţii. Am avut un program foarte greu din care am ieşit foarte bine.a spus aseară , la conferinţa de presă, Dan Alexa.

Leave a Reply