Stiri

Valentin Alexandru, înainte de jocul cu Hermannstadt: Sper ca de data asta să câştigăm!

Cel mai prolific jucător al Dunării din sezonul trecut, Valentin Alexandru (foto dreapta) a declarat vineri într-o conferinţă de presă că cea de-a 3-a confruntare all – time cu Hermannstadt să se încheie cu victoria „galben – albaştrilor”, precizând că sibienii formează totuşi o echipă foarte bine organizată în apărare. „Într-adevăr, cunoaştem foarte bine formaţia sibiană Hermannstadt, o echipă foarte bună care stă foarte – foarte bine în defensivă. Anul trecut n-am reuşit să-şi învingem. Sper să o facem de data asta. Cred că e un mare minus pentru ei că nu pot evolua acasă” a spus Vali Alexandru, cel care a înscris golul Dunării din jocul disputat la Sibiu în turul ediţiei precedente de campionat, partidă încheiată cu victoria Hemannstadt-ului, scor 2-1.

Întrebat dacă şi în acest sezon vom asista la un duel al său de la distanţă cu golgeterul sibienilor, Bogdan Rusu, Valentin Alexandru a spus „Nu cred că se mai pune acum problema. Îmi doresc să marchez la fiecare etapă, să ne batem la fel ca anul trecut, însă repet cred că va fi foarte greu. Sincer, nu suntem echipa care să mai înscrie câte 3-4 goluri pe meci” a continuat căpitanul „galben – albaştrilor”. În ediţia precedentă de campionat, Vali Alexandru s-a clasat pe 2 în topul golgeterilor cu 24 de goluri (10, din penalty) iar Bogdan Rusu, pe 4 cu 18 goluri (2, din lovituri de la 11 metri).

Cu Dunărea, Valentin Alexandru a redebutat în Liga I după experienţele mai puţin reuşite cu Pandurii şi Concordia Chiajna susţinând că de data asta „impactul” s-a dovedit deocamdată destul de benefic. „A fost bine să revin în liga I. Ştiam că va fi foarte greu, mai ales că am avut un program foarte dificil. Cred că am obţinut maximul. Nu multă lume se aştepta să obţinem 4 puncte cu şanse să facem 7 din 9 posibile. Deci, mergem la victorie. Dar cel mai important e să nu pierdem!” a conchis atacantul Dunării

Leave a Reply