Stiri

Dan Alexa: Am simţit căldura suporterilor din tribune. Le mulţumesc!

Peste 7 mii de călărăşeni, iubitori ai fotbalului şi susţinători ai Dunării au fost prezenţi sâmbătă în tribune la primul joc al „galben – albaştrilor” pe teren propriu. Antrenorul Dan Alexa a spus la conferinţa de presă că prezenţa suporterilor într-un număr aşa de mare a fost benefică pentru elevii săi care au avut în faţa un adversar de marcă, CFR Cluj, campioana „la zi” dar şi deţinătoarea Supercupei României, ediţia 2018. „Într-adevăr, a fost un moment istoric, a fost primul meci al Călăraşiului în Liga I. Suporterii au venit în număr foarte mare, am simţit căldura lor, lumea ne-a susţinut deşi am avut  multe momente grele în timpul jocului. Le mulţumesc şi pe această cale în numele meu dar şi al jucătorilor dar greul de abia acum începe. Avem nevoie în continuare de ei, promovarea asta în primul rând a fost pentru ei şi sper să aibă un an cu multe satisfacţii!” a spus Dan Alexa.

 

Leave a Reply