Stiri

Fl. Brişan: Trebuie să fim optimişti şi să ne ridicăm la nivelul adversarilor noştri!

Start de foc pentru Dunărea în viitorul sezon al ligii I Betano care va debuta pe 20 iulie. În urma tragerii la sorţi a partidelor programate în cadrul turului, Dunărea va întâlni, în primele două etape, campioanele din 2017, FC Viitorul şi respectiv 2018, CFR Cluj. Prezent la tragerea la sorţi, preşedintele executiv al Dunării, Florin Brişan a declarat „Asta e soarta noastră, a campionilor: să jucăm cu campioane! În prima etapă, vom întâlni, în deplasare, campioana din sezonul 2016-2017, FC Viitorul iar în runda a doua la Călăraşi pe campioana „la zi”, CFR Cluj, noi fiind campionii ligii a 2-a. Trebuie să fim optimişti. Cu puţin noroc poate am fi putut avea un start mai facil. Dar, asta e, aceştia sunt de acum adversarii noştri şi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor.”

Înaintea primului joc, programat în weekendul 20-22 iulie, la Ovidiu, Dunărea va disputa un amical, pe 14 iulie. „Foarte probabil, pe 14 iulie, vom disputa un amical cu ACS Şirineasa, echipă promovată în L2. Meciul va avea loc după toate probabilităţile la Modelu pentru că la Călăraşi nu avem unde, deocamdată.” a conchis preşedintele „galben – albaştrilor”

Leave a Reply