Stiri

Valentin Alexandru, depăşit în topul golgeterilor ligii a 2-a!

Aflat pe primul loc în topul golgeterilor ligii a 2-a după disputarea jocurilor din cadrul etapei a 28-a, atacantul Dunării, Valentin Alexandru (foto) a fost sâmbătă detronat, el fiind depăşit de Vlad Rusu. Golgeterul orădenilor a marcat 3 goluri (unul din penalty) în partida pe care echipa sa Luceafărul a câştigat-o cu 4-1, în deplasare cu Ştiinţa Miroslava, ajungând la 26 de reuşite cu 2 mai multe decât „vârful” nostru.

Ultima etapă va fi gazda şi unui duel purtat la distanţă între cei doi golgeteri. Vlad Rusu şi Luceafărul vor juca acasă cu Foresta Suceava, partida fiind programată vineri, 1 iunie, de la ora 11.00. Dunărea şi Valentin Alexandru vor evolua sâmbătă, 2 iunie, tot de la ora 11.0+0 dar în deplasare, cu Metaloglobus Bucureşti.

Topul naţional continuă cu Ndiaye Mediop (Ripensia) şi Bogdan Rusu (Hermannstadt), fiecare cu câte 18 goluri. Sibianul are şi un meci mai puţin, Hermannstadt disputând partida cu CS Mioveni, din etapa a 37-a, abia joi, 31 mai, de la ora 16.00.

 

Liga a 2-a / TOP 5 golgeteri

26 goluri Vlad Rusu (Luceafărul – 9 din penalty)

24 goluri Valetin Alexandru (Dunărea – 10 din penalty)

18 goluri Ndiaye Mediop (Ripensia – 1 din penalty), Bogdan Rusu (Hermannstadt – 2 din penalty)

16 goluri Valentin Ghenovici (Metaloglobus – 2 din penalty)

15 goluri Cristian Cherchez (Chindia – 5 din penalty)

Leave a Reply