Stiri

Et. 36: Dan Alexa, despre jocul cu FC Argeş: Mergem să luăm toate punctele!

În epilogul etapei a 36-a care va începe sâmbătă, Dunărea va juca la Piteşti cu FC Argeş. Duelul e programat luni, 21 mai, de la ora 18.00 pe stadionul Nicolae Dobrin. Antrenorul Dan Alexa spune că echipa sa va avea în faţă un adversar dificil însă obiectivul este câştigarea celor 3 puncte puse la bătaie. „FC Argeş este una din echipele bune ale ligii a 2-a având jucători de calitate, cu experienţă, mulţi dintre ei provenind de la şcoala piteşteană. Este o echipă care s-a bătut pentru locul 3 în ultima vreme, antrenată de Emil Săndoi, un antrenor care are experienţa ligii I. Va fi o atmosferă frumoasă, un teren foarte bun şi mergem să jucăm ca să luăm toate punctele” a declarat tehnicianul Dunării.

După 35 de etape, Dunărea e pe primul loc cu 89 de puncte şi în cazul unui succes în Trivale se va clasa în mod cert la finele sezonului pe primul loc în topul ligii a 2-a.

Argeşenii care în ultima etapă au remizat în deplasare, 1-1 cu FC Argeş ocupă locul 5 cu 59 de puncte. În ultimele 6 runde, FC Argeş a obţinut două victorii, 3 eşecuri şi un egal (golaveraj 10-7).

În tur, pe 12 noiembrie 2017, Dunărea s-a impus cu 2-1 prin golurile înscrise în partea a doua de Cristi Puşcaş şi Silviu Pană.

Leave a Reply