Stiri

Dan Alexa: Este o performanţă mai ales pentru mine pentru că nimeni nu ne dădea nicio şansă

Cu 5 etape înainte de finalul sezonului, Dunărea şi-a asigurat prezenţa în liga I după ce sâmbătă, pe arena Ion Comşa a trecut de Ripensia Timişoara cu 3-1. Antrenorul Dan Alexa consideră că performanţa stabilită sâmbătă are o conotaţie aparte pentru el, mai ales că la preluarea mandatului, într-un moment extreme de critic pentru echipă, nimeni nu-şi imagina că Dunărea va reuşi promovarea, în premieră, în  elita fotbalului românesc. “A fost un sezon greu dar frumos. Suntem neînvinşi de 30 de etape, avem 26 de victorii. A fost într-adevăr un parcurs senzaţional. Este o performanţă nu doar istorică pentru Călăraşi, cât mai ales pentru mine pentru că nimeni nu ne dădea nicio şansă, chiar lumea să gândea să ne salvăm de la retrogradare. Este o performanţă, a fost mult mai greu decât celelalte două pentru că în ambele cazuri, Rapid şi Poli Timişoara erau favorite şi era normal să promovăm. Dar acum e altceva! E foarte frumos!” a declarat după această victorie Dan Alexa care a continuat: Felicit jucătorii pentru că fără ei era foarte greu, felicit conducerea, pe toţi în care am avut mare sprijin. Am avut foarte multă linişte, s-a muncit bine, am intrat în istoria acestui oraş, judeţ şi cred că asta contează cel mai mult. Peste ani, momentele astea nu se vor uita niciodată.”

Sursa foto Facebook AFC Dunărea Călăraşi

Leave a Reply