Stiri

Un pas important spre finala mică: Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 7-2!

După victoria înregistrată sâmbătă la Galaţi în fieful vicecampioanei United, (scor 1-2), Dunărea a obţinut o victorie uriaşă în faţa harghitenilor de la FK Odorheiu Secuiesc, scor 7-2 făcând un pas imprtant spre finala mică a campionatului ligii I. Joi seară, în Sala Polivalentă, Şoty&Co au făcut istorie câştigând într-o manieră clară în faţa unui adversar de top din futsalul românesc.

Tabela s-a schimbat prima oară în minutul 11 când Rodrigo Coelho ne-a arătat ce înseamnă să fii brazilian marcând un gol cu câlcăiul dintr-o poziţie care nu spunea mai nimic. Până la pauză, oaspeţii reuşesc să egaleze punctând prin internaţionalul Laszlo Szocs în minutul 18.

Repriza secundă e la discreţia băieţilor noştri care rup din nou echilibrul în minutul 26 când Predrag Jovanovic a şutat cu sete sub transversală de la 7-8 metri fără nicio şansă pentru Andrei Grigoraş. Diferenţa se măreşte în minutul 29 când internaţionalul sârb, Stefan Krstic înscrie primul său gol. Se face imediat 4-1, din nou Rodrigo Coelho trecându-şi numele pe lista marcatorilor în startul minutului 31.

Dunărea face spectacol şi înscrie al 5-lea gol în minutul 33 prin Marian Plugaru. Patru minute mai târziu, Krstic e din nou pe fază şi marchează pentru 6-1. Oaspeţii reduc din diferenţă în minutul 39 prin Szilard Kanya care a reluat în plasă o minge respinsă de Eugen Cinaru în urma unei lovituri de la 10 metri însă golul e contestat de „galben – albaştri”. Arbitrul validează reuşita iar tabela se închide cu 23 de secunde înainte de fluierul final, reuşita purtând semnătura lui Robert Vârlan.

7-2 pentru Dunărea care şi-a luat revanşa după eşecul suferit pe 21 aprilie la Odorheiu Secuiesc (scor 8-1) şi urcă pe 2 în topul Seriei a 2-a cu 6 puncte.

Şoty&Co aşteaptă cu sufletul la gură finalul ultimului joc, programat duminică, 6 mai de la ora 19.30 de minute la Odorheiu Secuiesc dintre FK şi United Galaţi. În cazul unui succes al gălăţenilor, Dunărea va disputa finala mică a play – off-ului, aşa cum s-a întâmplat şi în sezonul 2014 – 2015.

 

Dunărea Călăraşi – FK Odorheiu Secuiesc 7-2

Au marcat: Rodrigo Coelho (11’, 31’), Predrag Jovanovic (26’), Stefan Krstic (29’, 37’, 39’), Marian Plugaru (33’) / Laszlo Szocs (18’), Szilard Kanya (39’)

Dunărea: 82. Eugen Cinaru – 7. Marian Plugaru, 10. Stefan Krstic, 11. Rodrigo Coelho, 8. Marian Şotârcă. Rezerve: 1. Andrei Moldovanu – R. Robert Vîrlan, 19. Florin Lazăr, 3. George Tomescu, 6. Doru Rotaru, 9. Gabriel Şerban, 23. Predrag Jovanovic.

Antrenor: Marian Şotârcă

FK: 1. Andrei Grigoraş – 10 Laszlo Szocs, 5. Szabolcs Manya, 3. Attila Biro, 7. Barna Szecsi. Rezerve: 21 Jozsef Mate, 18. Barna Kedei, 19, Istvan Hadnagy, 16. Zsolt Csala, 6. Szilard Kanya, 9. Krisztian Boda, 14. Norbert Balasz, 12. Mihai Tătar.

Antrenor: Zoltan Jakab

 

Seria a 2-a / Rezultate

Meci 1 / Sâmbătă, 14 aprilie

Dunărea Călăraşi – United Galaţi          2-4

Meci 2 / Sâmbătă, 21 aprilie

FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea          8-1

Meci 3 / Miercuri, 25 aprilie

United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc  4-4

Meci 4 / Sâmbătă, 29 aprilie

United Galaţi – Dunărea                          1-2

Meci 5 / Joi, 3 mai

Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc         7-2

Meci 6 / Duminică, 6 mai, ora 19.30

FK Odorheiu Secuiesc – United Galaţi

Clasament

  1. United Galaţi                  3   1   1   1     9-8     7p
  2. Dunărea Călăraşi          4   2   0   2   12-15  6p
  3. FK Odorheiu Secuiesc 3   1   1   1   14-12  5p

 

 

 

Leave a Reply