Stiri

Dunărea, cea mai bună echipă a returului!

Nu mai puţin de 8 etape s-au scurs din returul campionatului ligii a 2-a, ediţia 2017 – 2018. Într-un top neoficial realizat pe baza punctelor acumulate după aceste 8 „provocări”, pe primul loc se află Dunărea Călăraşi. Elevii lui Dan Alexa au obţinut 7 victorii şi un egal (acasă cu Hermannstadt, scor 0-0, în etapa a 22-a). „Galben – albaştrii au marcat 18 goluri (o medie de 2,25 goluri / etapă), primind în schimb 4 (un gol la 2 jocuri). Golgeterul, Valentin Alexandru a ajuns la cota 17 după ce în tur marcase 10 goluri.

Poziţia secundă e ocupată de Chindia Târgovişte cu 19 puncte, obţinute după 6 victorii, o remiză şi o înfrângere. Echipa pregătită de Nicolae Croitoru a înscris 15 goluri, apărarea fiind răpusă doar o singură dată.

Ultima treaptă a podiumului returului este ocupată de AFC Hermannstadt, cu 18 puncte. Sibienii au strâns 5 victorii şi 3 egaluri. Au marcat 10 goluri, primind unul.

Creditată cu şanse mici ca să ocupe locul 3, promovabil în L1 după un baraj, CS Afumaţi e pe 4 cu 14 puncte. Ilfovenii au reuşit până acum 4 victorii, 2 egaluri şi tot atâtea eşecuri. Au marcat 14 goluri, încasând 8.

 

Dunărea / Rezultate Retur

Et. 20 Dunărea – Academica Clinceni 4-0

Et. 21 CS Mioveni – Dunărea                1-3

Et. 22 Dunărea – Hermannstadt            0-0

Et. 23 CS Baloteşti – Dunărea              1-2

Et. 24 Dunărea – CS Afumaţi                2-1

Et. 25 Dunărea – Sportul Snagov          2-0

Et. 26 Olimpia Satu Mare – Dunărea    0-3 (N)

Et. 27 Dunărea – UTA Arad 2-1

 

Top 4 Retur

  1. Dunărea Călăraşi      8   7   1   0   18-4   22

2. Chindia Târgovişte    8   6   1   1   15-1   19

3. Hermannstadt            8   5   3   0   10-1   15

4. CS Afumaţi                8   4   2   2   14-8   14

Leave a Reply