Stiri

Et. 27: Dunărea, a 3-a victorie consecutivă în faţa UTA-ei!

Am scăpat defintiv de complexul „UTA”. Altfel, spus, ne-am luat revanşa cu vârf şi îndesat în faţa arădenilor, după eliminarea din cadrul penultimului baraj de promovare în L1 din urmă cu 2 ani.

Duminică, în epilogul etapei a 27-a, la Călăraşi, Dunărea a obţinut a 3-a victorie consecutivă în faţa UTA-ei, câştigând cu 2-1. N-a fost un meci simplu pentru că UTA n-a venit în excursie la Călăraşi, având deseori momente bune de joc.

În minutul 11, Dunărea a deschis scorul pe arena Ion Comşa. Ciprian Rus i-a cam rupt coloana lui Lazăr în careu centrând perfect în faţa porţii pentru Valentin Alexandru care l-a învins din 3-4 metri pe Bodea după ce a pus, providenţial, latul.

Oaspeţii puteau egala în minutul 35. Alin Dobrosavlevici l-a ţinut pe Darius Buia în suprafaţa de pedeapsă, centralul Rusandu dictând lovitură de la 11 metri. Cătălin Hlistei a şutat puternic în stânga lui Cezar Lungu, la semiînălţime, pe lângă. A fost al doilea penalty din acest an, ratat la Călăraşi de adversarii nostri, primul fiind cel din partida cu Hermannstadt din runda inaugurală a mini – returului.

În loc de 1-1 va fi 2-0. În minutul 44. Ciprian Rus “a capturat” un balon de la Valentin Alexandru şutând puternic din întoarcere de la 8-9 metri lângă bara din stânga lui Bodea. Arădeanul a marcat astfel primul său gol pentru Dunărea chiar în poarta fostei sale echipe.

Cu un avantaj de 2 goluri, Dunărea a intrat la pauză, încrezătoare că partea secundă va fi mai facilă.

În partea secundă, jocul a mai scăzut în intensitate. “Gakben – albaştrii” s-au străduit să mai găsească “breşe” spre poarta lui Bodea însă fără success. În schimb arădenii n-au cedat reducând din diferenţă în minutul 75. Hlistei a centrat de pe stânga la prima bară iar Marius Curtuiuş a înscris cu toată opoziţia lui Manole şi C. Lungu.

2-1 a fost şi rezultatul final, în ciuda insistenţelor arădenilor în atac care şi-au dorit enorm măcar un rezultat de egalitate.

Dunărea obţine a 20-a victorie stagională şi continua să rămână pe primul loc cu 65 de puncte, păstrându-şi astfel distanţa faţă de principalele sale urmăritoare, Hermannstadt (locul 2 – 3 puncte) şi Chindia (locul 3 – 7 puncte).

Etapa viitoare, Dunărea va juca la Motru cu Pandurii Tg. Jiu, partida fiind programată vinery, 6 aprilie, de la ora 14.00 în direct la Digisport 1.

 

Dunărea Călăraşi – UTA Arad    2-1 (2-0)

Au marcat: V. Alexandru (11’), C. Rus (44’) / M. Curtuiuş (75’)

Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I. Ţenea, Dobrosavlevici, B. Manole, M. Tomozei – Cr. Puşcaş, S. Pană – Al. Stoica (84’ P. Iacob), V. Munteanu, C. Rus (54’ C. Cristea) – V. Alexandru (74’ D. Spehar). Rezerve: G. Popa – B. Vasile, G. Mendy, Missi Mezu

Antrenor: Dan Alexa

UTA: R. Bodea – D. Lazăr, S. Markovic, M. Roşca, V. Prună (88’ D. Toma) – I. Tănase, M. Petra – A. Stahl (71’ F. Sorato), D. Buia (65’ Jorza), C. Hlistei – M. Curtuiuş (cpt.). Rezerve: V. Barna – R. Iuga, A. Iuga, I. Dinculescu

Antrenor: Cristian Todea; Director tehnic: Ionuţ Popa

Cartonaşe galbene: I. Ţenea (23’), A. Dobrosavlevici (33’), B. Manole (68’) / M. Roşca (22’), C. Hlistei (46, 90+2’), A. Jorza (78’), M. Petra (89’)

Eliminat: C Hlistei (90+2’)

Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenţi: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Florin Liviu Burlacu (Urziceni).

 

Etapa a 27-a / Rezultate

Metaloglobus – Ripensia Timişoara 2-1

Au marcat: V. Ghenovici (14’, 90+4’) / V. Dumiter (88’)

Academica Clinceni – Luceafărul Oradea 1-2

Au marcat: Al. Popescu (90+2’) / A. Tînc (43’), S. Neacşa (61’)

CS Mioveni – Foresta Suceava 2-0

Au marcat: I. Burnea (50’) / Ed. Florescu (63’)

CS Baloteşti – ASU Poli 2-1

Au marcat: B. Marciuc (56), Cl. Herea (66) / S. Sorescu (29)

CS Afumaţi – Pandurii Tg. Jiu 2-1

Au marcat: R. Patriche (20’), R. Avram (33’) / C. Ioniţă (45’)

Hermannstadt – Ştiinţa Miroslava 1-0

A marcat: R. Dâlbea (19’)

FC Argeş – Dacia Unirea Brăila 1-0

A marcat: V. Buhăescu (82’)

Dunărea Călăraşi – UTA Arad 2-1

Au marcat: V. Alexandru (11’), C. Rus (44’) / M. Curtuiuş (75’)

Olimpia Satu Mare – Sportul Snagov 0-3

Chindia Târgovişte – ASA Tg. Mureş 3-0

 

Clasament

  1. Dunărea Călăraşi      27    20   5    2   54-19    65
  2. AFC Hermannstadt   27    18   8    1   42-11     62
  3. Chindia Târgovişte    27   17   7    3    57-17    58
  4. CS Afumaţi                 27   14   6    7    36-21    48
  5. FC Argeş                    27   13   7    7    39-24    46
  6. Academica Clinceni  27   13   7    7    43-34    46
  7. ASU Poli Timişoara  27   12   5  10    39-31    41
  8. CS Mioveni                27     9   8  10    39-35    35
  9. Sportul Snagov         26     9   7   10    24-23    34
  10. Luceafărul Oradea   27     9   7   11    43-44    34
  11. Ripensia Timişoara 27     8   8   11    52-40    32
  12. UTA Arad                  27    7   10 10    34-36    31
  13. ASA Tg. Mures         27    9   4   14    38-55    31
  14. Metaloglobus            27    8   6   13    25-38    30
  15. CS Baloteşti             26    7   6   13    33-51    27
  16. Ştiinţa Miroslava      27    7   6   14    30-53    27
  17. Foresta Suceava     27    8   3   16    24-67    27
  18. Pandurii Tg. Jiu       26     5   9   12    32-44    24
  19. Dacia Brăila            26     5   7   14    50-53    22
  20. Olimpia Satu Mare 27     6   2   19    19-57   -42

ASA Tg. Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din competiţie.

 

Etapa a 28-a

Joi, 5 aprilie

17.00 Sportul Snagov – FC Argeş

17.00 Dacia Brăila – Chindia Târgovişte

Vineri, 6 aprilie

11.00 Ripensia Timişoara – Academica

Luceafărul Oradea – CS Mioveni

Ştiinţa Miroslava– CS Baloteşti

14.00 Pandurii Tg. Jiu – Dunărea Călăraşi

15.00 ASU Poli Timişoara – CS Afumaţi

16.00 Foresta Suceava – Hermannstadt

ASA Tg. Mureş – Metaloglobus 0-3

UTA Arad – Olimpia Satu Mare 3-0

Leave a Reply