Stiri

Dunărea, start cu stângul şi în campionat

După ce a fost învinsă în optimile de finală ale Cupei României de Imperial WET, Dunărea a debutat cu stângul, în 2018, şi în campionat. În meci contând pentru etapa a 15-a, Şoty&Co au fost depăşiţi, luni seară, de vicecampioana „la zi”, United Galaţi cu 5-2. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 8 prin Varela care a reluat aproape de pe linia porţii. Dunărea reintră în joc şi egalează 4 minute mai târziu prin M. Plugaru. Finalul primei reprize e al gălăţenilor care punctează de 3 ori. Internaţionalul moldoveanu, Andrian Lascu, fost component al Dunării înscrie cu un şut direct la vinclu în minutul 17. Ov. Tudose are două momente de inspiraţie (la un interval de 18 secunde!) şi marchează în minutele 19 şi 20 iar United, antrenată de câteva zile de portughezul Vitor Hugo Costa, intră la pauză cu un avantaj de 3 goluri, 1-4.

În startul părţii a doua, „galben – albaştrii” reduc din diferenţă graţie autogolului semnat de C. Burdujel (min. 21). Ultima reuşită a meciului aparţine tot lui A. Lascu care l-a învins pe Eugen Cinaru, în minutul 30. United câştigă cu acelaşi scor din tur, de la Galaţi, 5-2 şi se apropie de podium.

Din cauza indisponibilităţilor, antrenorul Marian Şotârcă a fost nevoit să treacă pe lista de rezerve nu mai puţin de 3 juniori: Doru Rotaru, Adrian Ghiuţă şi Daniel Cristea, toţi componenţi ai echipei Dunărea U19, calificată în Final Six-ul Cupei României U19.

Pentru Dunărea, aflată în continuare pe 5 cu 20 de puncte, urmează o deplasare lungă şi complicată la Iaşi. Partida cu CSM Poli se va desfăşura pe 11 martie. În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, 3-3.

 

Et. 15: Dunărea – United Galaţi 2-5 (1-4)

Au marcat: M. Plugaru (12), C. Burdujel (21 – autogol) / Varela (8), A. Lascu (17, 30), Ov. Tudose (19, 20)

Dunărea: E. Cinaru – Fl. Lazăr, G. Tomescu, M. Şotârcă, M. Plugaru. Rezerve: A. Moldovanu – P. Jovanovic, Silva Moreira, R. Coelho, D. Rotaru, A. Ghiuţă, D. Cristea.

Antrenor: Marian Şotârcă

United: S. Wellington – A. Lascu, C. Burdujel, M. Varela, K. Borges. Rezerve: I. Păduraru – Cătineanu, O. Cireş, B. Covaci, Ov. Tudose, V. Boubătrân, A. Apostol, R. Crişan, C. Petică.

Antrenor: Vitor Hugo Costa.

 

Etapa a 15-a

Informatica Timişoara – Spicom Sf. Gheorghe 11-1

Muncitorul Reşiţa – Imperial WET                        4-10

FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva     1-7

Dunărea Călăraşi – United Galaţi                         2-5

Marţi, 27 februarie

18.00 City’us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi

 

Clasament

  1. Informatica Timişoara    15   13   2   0   101-17    41
  2. Autobergamo Deva       15    12   3   0   123-22    39
  3. FK Odorheiu Secuiesc  15   11   2   2   124-51    35
  4. United Galaţi                   15   11   1   3     76-34    34
  5. Dunărea Călăraşi           15     6   2   7     51-58    20
  6. Imperial WET                  15     5   2   8     72-71    17
  7. CSM Poli Iaşi                  14     4   2   8     55-65    14
  8. Muncitorul                         15    3   0   12   43-144    9
  9. Spicom Sf. Gheorghe     15    0   0   15   20-114    0
  10. City’us Tg. Mureş             14   2   0   12   29-118   -2

 

Etapa a 16-a / Duminică, 11 martie

CSM Poli Iaşi – Dunărea Călăraşi

United Galaţi – Muncitorul Reşiţa

Imperial WET – FK Odorheiu Secuiesc

Autobergamo Deva – Informatica

Spicom Sf. Gheorghe – City us Tg. Mureş

Leave a Reply