Stiri

Banner special pentru Dan Alexa

Suporterii călărăşeni, de la tribuna a 2-a, prezenţi duminică la jocul Dunărea – Hermannstadt au afişat la un moment dat un banner dedicate antrenorului Dan Alexa. “Cu Dan Alexa spre promovare, Dunărea Călăraşi e cea mai tare!” a fost mesajul pe care l-a văzut o ţară întreagă.

La finalul partidei, tehnicianul “galben – albaştrilor” le-a mulţumit fanilor pentru aprecierea şi susţinerea de care se bucură, subliniind că se simte bine la Călăraşi şi speră ca la finalul sezonului Dunărea să promoveze în liga I. “Mă simt foarte bine aici. Simt căldura suporterilor, chiar este unul dintre locurile unde sunt foarte apreciat. Dar cred că şi eu am avut tot timpul o atitudine corectă. Şi rezultatele,  aduceţi-vă aminte când am venit aici echipa era pe penultimul loc, se vorbea de salvarea de la retrogradare. E normal să fiu apreciat, şi eu îi respect enorm pentru că îi simt că sunt aproape de mine, le mulţumesc şi tocmai de asta o promovare, să aducem o bucurie acest judeţ, acestui oraş, ar fi excepţională.

Şi suporterii noştri, şi aici nu vorbesc doar de galerie care este inimoasă şi este alături de noi şi în deplasări cât a tuturor oamenilor din Călăraşi, simt şi ei că este un moment în care se poate face performanţă. Practic ar fi unica în toată istoria acestui club şi e normal ca toată lumea să marjeze.” a spus la conferinţa de presă Dan Alexa care a mai adăugat “Dacă voi rămâne din vară, e prematur, eu mă simt foarte bine şi nu văd de ce nu aş rămâne.”.

Cu Dan Alexa pe bancă, în cele 19 partide disputate, Dunărea a obţinut 15 victorii şi 4 remize.

Leave a Reply