Stiri

Dan Alexa: Cei de la Chindia trebuie să-şi asume faptul că au pierdut cei mai buni jucători ai lor

Antrenorul Dan Alexa a făcut vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, o serie de precizări pe marginea unui subiect inflamat artificial la începutul acestui an de oficialii clubului Chindia Târgovişte. În opinia antrenorului Dunării, jucătorii Georgian Honciu şi Denis Ispas care au semnat contracte cu gruparea din B-dul Republicii, 39, valabile din vară, ar fi putut rămâne la Târgovişte dacă şefii Chindiei ar fi ajuns la o nouă înţelegere cu aceştia, în răgazul de două săptămâni pe care l-au avut la dispoziţie. Honciu şi Ispas au intrat în ultimele 6 luni de contract cu Chindia şi într-o astfel de situaţie au dreptul de a negocia cu orice altă echipă vreun transfer. “Au fost acele discuţii cu cei de la Chindia pentru Honciu şi Ispas. Ţin foarte mult să aduc nişte lămuriri pentru că s-a creat aşa o…. Lumea îşi face o părere că noi le-am fi furat jucători. Domnul preşedinte ştie pentru că am vorbit foarte mult, le-am făcut o ofertă celor doi iar ei nu au semnat două săptămâni, au aşteptat oferta Chindiei. Cei de la Chindia trebuie să-şi asume faptul că au pierdut cei mai buni jucători ai lor. Honciu şi Ispas au aşteptat să li se facă ofertă ca să poată semna prelungirea. Oferta a venit, dar a venit foarte mică. Cred că cei doi trebuie să fie respectaţi mai mult. Doi dintre cei mai buni jucători ai ligii a 2-a, iar faptul că au reuşit să-i luăm încă din vară nu poate decât să ne bucure. Au fost spuse multe lucruri neadevărate, că am fi contactat jucătorii lor toţi cei liberi de contract.” a spus Dan Alexa care a mai dezvăluit că a ajuns la un acord cu un alt jucător al Chindiei, Cristian Cherchez care şi-a exprimat intenţia de a veni la Călăraşi tot din vară dacă Dunărea va promova în liga I. “Într-adevăr, mi l-aş fi dorit foarte mult şi pe Cherchez dar el mi-a promis personal că din vară vine la noi, în eventualitatea în care vom promova” a precizat Dan Alexa.

Tehnicianul “galben – albaştrilor” a dorit să aducă lămuriri şi în ceea ce-l priveşte pe Rafael Licu, fost jucător al Dunării în sezonul trecut, aflat acum în curtea Chindiei. “Au apărut discuţii că l-aş fi căutat şi pe Rafael Licu. Licu este unul dintre transferurile foarte reuşite ale Chindiei, îmi este şi neam cumva prin alianţă. L-am dorit pe Licu dar aveam de ales între el şi Alexandru Stoica. Ştiţi foarte bine că Stoica a confirmat aici la Călăraşi. Este ca şi un copil al oraşului şi am decis să-l iau pe Stoica. Nu s-a pus problema, în momentul în care am hotărât să-l iau pe Stoica nici nu ne-am mai gândit la Licu. Dar eu cred că Licu pentru Chindia este un transfer reuşit. Este unul dintre cei mai buni jucători juniori din Liga a 2-a. În rest, una peste alta, cei din conducerea Chindiei trebuie să-şi asume faptul că greşeala este a lor. Nu poţi să pierzi doi jucători de o asemenea valoare atât de uşor. În rest, noi nu am făcut absolut nimic ilegal. S-a creat aşa impresia că nu am fost fair-play… Ei au ezitat să semneze contractele cu noi două săptămâni, deci ei două săptămâni au aşteptat oferta Chindiei care nu a venit. I-au scos vinovaţi. Eu îi cunosc personal. Îi aşteptăm din vară şi cu siguranţă sunt doi jucători care pot face faţă, să dea Dumnezeu să promovăm şi în Liga I” a mai adăugat Dan Alexa.

Leave a Reply