Stiri

Dunărea, egal cu georgienii de la FC Samtredia

În ultimul joc de verificare din Antalya, Dunărea Călăraşi a remizat, 1-1 cu FC Samtredia, ocupanta locului 3 din prima ligă Din Georgia. Pentru echipa noastră a înscris Cvalentin Munteanu.

Antrenorul Dan Alexa a început cu: C. Lungu – I. Ţenea, A. Dobrosavlevici, B. Şandru, M. Tomozei – Cr. Puşcaş, C. Cristea – Al. Stoica, M. Drăghiceanu, C. Rus – V. Alexandru. După pauză a fost rulat tot lotul.

În întâlnirile precedente, Dunărea a remizat, 0-0 cu coreenii de la Daejeon Citizen FC şi a câştigat în faţa bulgarilor de la PFC Cherno More, scor 2-1, respectiv a ruşilor de la FC Tom Tomsk, scor 3-2.

„Galben – albaştrii” vor reveni în ţară luni dimineaţă. Reunirea va avea loc miercuri. Sâmbăta viitoare, Dunărea va susţine un joc de verificare acasă cu CSM Olteniţa. Sâmbătă, 17 februarie, liderul ligii a 2-a va disputa ultimul amical al iernii la Brăila, cu Dacia Unirea.

Mini – returul va debuta pe 24 februarie. În prima etapă din 2018, a 3-a a returului, Dunărea se va duela la Călăraşi cu sibienii de la AFC Hermannstadt, ocupanta locului secund în topul ligii a 2-a.

 

Leave a Reply