Stiri

M. Şotârcă: Ne aşteaptă un meci greu dar vrem să ne vindem scump pielea

Dunărea Călăraşi va disputa astăzi de la ora 18.00 partida restanţă din cadrul etapei a 13-a a sezonului regular al ligii I la futsal, cu Autobergamo Deva. Va fi şi ultimul joc oficial din acest an pentru „galben – albaştrii” care ocupă locul 5 în clasament cu 20 de puncte. Antrenorul – jucător, Marian Şotârcă spune că duelul va fi extrem de greu însă elevii săi sunt decişi să-şi vândă scump pielea. „Ne aşteaptă un meci foarte greu. Jucăm cu echipa campioană, aproape practic cu echipa naţională. Trebuie să ne facem datoria ori pentru asta vrem să ne vindem scump pielea. E ultimul meci din acest an un motiv în plus să fim hotărâţi ca să obţinem un rezultat bun în compania unui adversar de top.” a declarat Şoty care nu se va putea baza în mod sigur pe Ionuţ Movileanu, accidentat. „Mai sunt doi jucători Krstic şi Rancic cu ceva probleme la genunchi însă sperăm să-i putem utiliza în meciul de diseară” a completat Marian Şotârcă.

Partida se va desfăşura în Sala Polivalentă Ion C. Neagu şi va fi arbitrată de tandemul bucureştean format din Marian Ivănescu şi Gabriel Stroe. Observator a fost desemnat Petre Radu, tot din Capitală.

În tur, devenii au câştigat cu 4-2, golurile Dunării fiind semnate de Predrag Jovanovic şi Stefan Krstic.

Leave a Reply