Stiri

Dunărea, înfrângere severă în faţa campioanei!

Autobergamo Deva a fost pur şi simplu necruţătoare joi seară la Călăraşi. Campioana en – titre care are nu mai puţin de 8 jucători, convocaţi de selecţionerul Robert Lupu, în lotul lărgit al României pentru UEFA Futsal EURO 2018, a câştigat clar duelul restant cu Dunărea din cadrul etapei a 13-a, scor 6-0.

În prima parte, oaspeţii au marcat de două ori prin Cristi Obadă (min. 6) şi Florin Ignat (min. 8), ratând cel puţin alte 3-4 mari ocazii. Dunărea a încercat să identifice breşe spre poarta internaţionalului Petrişor Toniţa însă totul a fost în zadar. Repriza secundă a fost dominată şi mai clar de deveni care au înscris alte 4 goluri. Pe lista marcatorilor şi-a făcut simţită prezenţa chiar şi portarul Toniţa care a înscris trimiţând balonul dintr-o poartă în alta, în minutul 40, ultimul gol al întâlnirii. Până atunci l-au mai învins pe portarul nostru, Moldovanu, Paulo Ferreira (36), Florin Matei (39) şi din nou Cristi Obadă, tot în minutul 39.

Victorie categorică pentru Deva care urcă pe primul loc în clasament, totalizând după 14 etape disputate, nu mai puţin de 36 de goluri. Autobergamo e urmată imediat de FK Odorheiu Secuiesc şi Informatica Timişoara, ambele cu câte 35 de puncte. Bănăţenii au un joc mai puţin disputat.

Tot miercuri s-a mai desfăşurat o altă partidă restantă din cadrul rundei a 13; Muncitorul Reşiţa – Spicom Sf. Gheorghe 8-1!

Dunărea încheie anul pe poziţia a 5-a acumulând 20 de puncte. Anul viitor, Şoty&Co vor mai juca rând pe rând cu United Galaţi (acasă – et. 15 – 25 februarie), CSM Poli Iaşi (în deplasare – et. 16 – 11 martie), Muncitorul Reşiţa (în deplasare – et. 17 – 25 martie) şi FK Odorheiu Secuiesc (acasă – et. 18 – 7 aprilie).

 

Dunărea Călăraşi – Autobergamo Deva 0-6 (0-2)

Au marcat: Cr. Obadă 86, 39), Fl. Ignat (8), Paulo Ferreira (36), Fl. Matei (399, P. Toniţa (40)

Dunărea: A. Moldoveanu – M. Plugaru, M. Şotârcă, P. Jovanovic, G. Tomescu. Rezerve: E. Cinaru, C. Bejenaru – Fl. Lazăr, N. Rancic, Al. Stepic, R. Vârlan, D. Rotaru, G. Şerban, S. Krstic

Antrenor: Marian Şotârcă

Autobergamo: P. Toniţa – Fl. Matei, Paulo Ferreira, A, Csoma, Mimi Stoica. Rezerve: D. Savu – Fl. Ignat, Cr. Matei, Cr. Obadă, S. Tacot.

Antrenor: Florin Ignat.

Au arbitrat: M. Ivănescu – G. Stroe (ambii Bucureşti)

Observator: Petre Radu (Bucureşti)

 

Clasament

  1. Autobergamo Deva       14 11   3     0   116-21    36
  2. FK Odorheiu Secuiesc 14 11   2     1   123-44    35
  3. Informatica Timişoara   13 11   2     0     85-16    35
  4. United Galaţi                  13 10   1     2     71-27    31
  5. Dunărea Călăraşi         14    6   2     6     49-53    20
  6. Imperial WET                14    4   2     8     62-67    14
  7. CSM Poli Iaşi                14    4   2     8     55-65    14
  8. Muncitorul Reşiţa          14    3   0   11    39-134     9
  9. Spicom Sf. Gheorghe  14    0   0   14    19-103     0
  10. City’us Tg. Mureş          14   2   0   12     29-118   -2

În şedinţa Comisiei de Etică şi Disciplină a FRF din data de 01.11.2017 s-a hotărât în baza art. 24 lit C pct. 1 lit. b din RSTJ, sancţionarea clubului ACS City’us Tg Mureş cu interzicerea şi sau legitimarea de jucători în calitate de club cesionar, precum şi scăderea a 4 puncte din clasament. 2. În şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF din data de 22.11.2017 s-a hotărât în baza art 24.lit C pct 1 lit b din RSTJ sancţionarea clubului ACS City’us Tg Mureş cu scăderea a 4 puncte.

Etapa a 15-a / 25 februarie 2017

City’us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi

Informatica Timişoara – Spicom Sf. Gheorghe

FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva

Muncitorul Reşiţa – Imperial WET

Dunărea Călăraşi – United Galaţi

Leave a Reply