Stiri

A 14-a a fost cu noroc: Dunărea – FC Argeş 2-1!

Pe o vreme splendidă, peste 2500 de iubitori ai fotbalului au savurat duminică după prânz o nouă victorie obţinută în acest sezon de Dan Alexa&Co. Arena Ion Comşa a găzduit, în premieră, duelul dintre Dunărea şi FC Argeş din cadrul etapei a 17-a a ligii a 2-a. Spectacol în teren dar şi în tribună care s-a încheiat cu victoria „galben – albaştrilor”, 2-1. A fost cel de-al 14-lea joc disputat sub comanda lui Dan Alexa, încununat cu un succes închinat cu generozitate de „galben-albaştrii” lui Sandu Munteanu şi Nicolae Iorga, doi oameni minunaţi din stafful tehnic care miercuri au fost victimele unu nefericit accident suferit la întoarcerea de la Brăila.

Dunărea a început în forţă ratând două mari ocazii prin V. Alexandru (4) şi C. Cristea (11). Argeşenii nu doar că scapă cu faţa curată dar reuşesc chiar să deschidă şi scorul în minutul 16. După o acţiune personală, golgeterul „violei”, Ionuţ Năstăsie a şutat plasat de la peste 25 de metri lângă bara din stânga, jos, mingea ciupind şi pâmântul în faţa lui Cezar Lungu intrând în plasă.

Lovitură grea primită de gazde care continuă să iniţieze alte atacuri la poarta lui Grecu. C. Cristea (19), Missi Mezu (24), S. Pană (26) şi B. Kanda (44) sunt aproape de a egala însă de fiecare dată balonul s-a scurs pe lângă buturilor portarului argeşean de 25 de ani. Oaspeţii au fost şi ei la un pas de a-şi mări diferenţa în ultimul minut de joc. Oancea a pătruns în careu pe dreapta, e ţinut de tricou de Tomozei, însă a continuat, n-a căzut în careu pentru a primi penalty, centrând apoi în faţa porţii, fără rezultat.

Pauza e un sfetnic foarte bun pentru Dan Alexa care-l lasă pe bancă pe Bogdan Danciu, locul său fiind luat de Marian Drăghiceanu. Altceva! „Piticul” Dunării animă jocul în repriza secundă care avea să aducă şi golurile izbăvitoare.

În minutul 54, Dunărea a egalat! După o lovitură liberă din stânga executată de Bodo Kanda, respinsă în faţă şi urmată de şutul în blocaj al lui Drăghiceanu, mingea a ajuns în dreapta la Missi Mezu, care a centrat cu latul, în forţă, din marginea careului, în faţa porţii, iar Cristian Puşcaş a înscris din trei metri, de la bara a doua.

Impulsionată de gol dar şi de susţinerea frenetică a celor prezenţi, Dunărea trece în avantaj în minutul 76. Bodo Kanda a executat o lovitură liberă din stânga, trimiţând lung la bara a doua, acolo de unde Silviu Pană a câştigat duelul aerian reluând cu capul pe lângă Nicuşor Grecu. Mingea a lovit sub transversală şi a căzut după linie, apoi la bara a doua, acelaşi Cr. Puşcaş a împins şi el balonul în plasă, dar acesta trecuse deja linia porţii. 2-1, rezultat cu care avea să se încheie şi partida în ciuda finalului dominat uşor de oaspeţi.

Cu 39 de puncte în cont, Dunărea se pregăteşte de acum pentru confruntarea cu Chindia, programată la Târgovişte sâmbăta viitoare, de la ora 12.00. Viitoarea noastră adversară n-a reuşit decât o remiză albă la Afumaţi şi ocupă în continuare locul 3 cu 35 de puncte.

 

Dunărea Călăraşi – FC Argeş   2-1

Au marcat: Cr. Puşcaş (54’), S. Pană (76’) / I. Năstăsie (16’)

Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I. Ţenea, B. Manole, Cr. Puşcaş, M. Tomozei – s. Pană, C. Cristea – Missi Mezu (62’ V. Munteanu), B. Danciu (46’ M. Drăghiceanu), B. Kanda – V. Alexandru (80’ B. Vasile). Rezerve: G. Popa – Andre Mesquita, A. Puşcaşu, A. Gassama

Antrenor: Dan Alexa

FC Argeş: N. Grecu – Tofan, I. Mihăescu, Vişa, Ct. Stan (A. Popa 80′) – D. Oancea, I. Şerban, R. Costin (cpt.), R. Grecu (Ct. Barbu 88′) – Nilă, I. Năstăsie (C-tin. Stoica 88′). Rezerve: Oprican – A. Cruceru, D. Andrei, Bârzan

Antrenor: Augustin Eduard

Arbitru: Eduard Ioniţă; Asistenţi: Florin Iacob şi Erchian Ionus (toţi din Constanţa).

Cartonaşe galbene: B. Manole (90’) / R. Costin (54’)

 

Etapa a 17-a  / Rezultate

CS Baloteşti – Metaloglobus Bucureşti 2-0

Au marcat: V. Andrei (71’), A. Gojnea (85’)

CS Afumaţi – Chindia Târgovişte 0-0

Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava 0-1

A marcat: M. Matei (87’)

Olimpia Satu Mare – Dacia Unirea Brăila 3-2

Au marcat: Ol. Lusamba (27’, 60’), S. Jurj (48’) / S. Frunză (40’, 42’ – pen.)

UTA Arad – ASA Tg. Mureş 1-2

Au marcat A. Cârstocea (90+4’) / R. Candrea (38’), R. Băjan (72’)

Pandurii Tg. Jiu – Ripensia Timişoara 1-1

Au marcat: B. Dănăricu (29’) / Cl. Matiş (52’)

CS Mioveni – Sportul Snagov 2-2

Au marcat: R. Ayza (45’), C. Năstăsie (80’) / I. Şerban (49’), Cl. Borţoneanu (53’)

Dunărea Călăraşi – Fotbal Club Argeş 2-1

Au marcat: Cr. Puşcaş (54’), S. Pană (76’) / I. Năstăsie (16’)

ASU Poli Timişoara – Luceafărul Oradea 2-0

Au marcat D. Sorescu (10’), I. Plămadă (85’)

FC Hermanstadt – Academica Clinceni 2-0

Au marcat: B. Rusu (12’ – pen.), Şt. Blănaru (61’)

 

Clasament

  1. AFC Hermannstadt  17 12    4  1    29-8     40
  2. Dunărea Călăraşi     17 12   3   2    33-13  39
  3. Chindia Târgovişte   17 10   5   2    37-7     35
  4. Academica Clinceni 17   8   5   4    25-21   29
  5. ASA Tg. Mureş          17  8   4   5     34-27  28
  6. CS Afumaţi                17   8   4   5    18-13   28
  7. ASU Poli Timişoara  17  8   3   6    22-20   27
  8. CS Mioveni                17  6   5   6    25-24   23
  9. Sportul Snagov          17  6   5   6    14-13   23
  10. FC Argeş                   17  5   7    5    18-14   22
  11. Ripensia Timişoara  17  5   6   6    36-21    21
  12. Olimpia Satu Mare   17  6   2   9    17-28    20
  13. Metaloglobus            17   5   4   8    17-23   19
  14. UTA Arad                  17   4   6   7    20-21   18
  15. Dacia Brăila              17  4   5   8    37-35   17
  16. Pandurii Tg. Jiu        17   3   8   6    22-24   17
  17. CS Baloteşti             17   5   5   8    21-31   17
  18. Luceafărul Oradea   17  4    4   9    23-30   16

19. Foresta Suceava      17  4   2  11   12-57   14

  1. Ştiinţa Miroslava      17   3   3  11  15-44   12

 

Etapa a 18-a / Sâmbătă, 18 noiembrie

11.00 Sportul Snagov – Foresta Suceava

11.00 Luceafărul Oradea – Ştiinţa Miroslava

11.00 Ripensia – ASU Poli

11.00 ASA Tg. Mureş – Pandurii Tg. Jiu

11.00 Dacia Brăila – UTA Arad

11.00 FC Argeş – Olimpia Satu Mare

11.00 Metaloglobus – CS Afumaţi

11.00 Academica Clinceni – CS Baloteşti

11.00 CS Mioveni – FC Hermannstadt

12.00 Chindia Târgovişte – Dunărea Călăraşi

 

 

 

 

Leave a Reply