Stiri

Dan Alexa: Iubesc fotbalul. Chiar nu ştiu ce făceam în viaţa asta dacă nu făceam fotbal!

 Pe 28 octombrie, chiar în ziua în care Dunărea a evoluat în campionat, la Timişoara, cu Ripensia, Dan Alexa  a împlinit 38 de ani. O carieră de jucător impresionantă cu multe meciuri în Liga I, la Dinamo, Craiova, Rapid şi Poli Timişoara. Şi peste hotare, Dan Alexa a lăsat o impresie frumoasă jucând în China şi Cipru, la una dintre cele mai iubite echipe din Insulă, Anorthosis Famagusta.

A devenit antrenor în vara anului 2014 trecându-şi deja în cont două promovori în liga I cu Poli şi Rapid. Din septembrie, antrenează pe Dunărea Călăraşi, formaţie cu care a obţinut în cele 11 partide jucate, 10 victorii şi o remiză.

 

Întâmplarea a făcut, Dane, ca anul acesta să-ţi sărbătoreşti ziua de naştere pe terenul de fotbal, la muncă. Chiar în ziua în care ai împlinit 38 de ani Dunărea a întâlnit la Timişoara, în oraşul tău natal, pe Ripensia. Ce ai simţit înainte de meci?

S-a mai întâmplat în cariera mea şi când evoluam şi ca antrenor să am meci de ziua mea de naştere. Sincer, m-am gândit foarte mult la joc, ştiam că ăla e un meci mai important faţă de ce va urma. Din păcate, nu am reuşit să obţinem cea de-a 11-a victorie dar până la urmă este un punct câştigat şi cumva aşteptam şi momentul acesta pentru că e normal, e un curs firesc al lucrurilor. Puteam să şi pierdem pentru că pe finalul meciului echipa îşi pierduse luciditatea şi nu mai aveam răbdare, am început să greşim foarte mult. A egalat Mezu dintr-o execuţie foarte bună dar una peste alta după joc am dat şi o masă băieţilor, am fost puţin trist dar mi-a trecut pentru că sunt lucruri normale.

De 30 de ani eşti în fotbal. Când ţi-a fost cel mai greu?

Sincer, cele două finale pierdute cu Timişoara şi finala pierdută cu Rapidul. Este groaznic să joci o finală şi să o pierzi. Mircea Lucescu avea dreptate, spunea atunci când o finală nu se joacă, se câştigă!

Ai fost pe la echipe mari, mă refer la Dinamo, la Rapid, la Craiova, la Beijing, în China. Unde te-ai simţit cel mai bine?

Peste tot, credeţi-mă! Am avut şansa să joc la echipe de tradiţie, cu suporteri. Am fost apreciat peste tot, la Dinamo, la Craiova, la Rapid nu mai vorbesc, la Timişoara unde este casa mea. În China plecasem totuşi de tânăr şi la fel m-am simţit bine. În Cipru în schimb m-am simţit excepţional pentru că am jucat la o echipă cu suporteri fanatici, am fost căpitanul echipei. A fost o perioadă excepţională şi pentru familia mea pentru că tot ce înseamnă Cipru este atmosferă propice pentru familie. Peste tot, dar repet ce-mi rămâne în minte, îmi rămâne Anorthosis-ul şi perioada când am antrenat Rapidul pentru că am fost într-adevăr foarte iubit pe Giuleşti.

 

De ce ai decis să te laşi, deodată, de fotbal şi să te apuci de antrenorat. Ce s-a întâmplat?

Pentru că am primit un telefon de la primarul Timişoarei, eram jucător activ îmi aduc aminte avusesem meci într-o sâmbătă. Poli pierduse un meci acasă în Liga I, m-a sunat primarul dacă vreau să accept funcţia de antrenor. Am acceptat pe loc și asta a fost. Sunt un norocos pentru că prea puțini, și sunt nume mari de foşti jucători care au jucat la un nivel mare, foști internaționali care din păcate nu-și găsesc locul. Din punctul acesta de vedere cred că am foarte multă şansă, am avut oameni care au avut multă încredere în mine şi să începi să antrenezi la Liga I la 34 de ani într-adevăr este o performanţă.

Campion cu Dinamo, dacă nu mă înşel şi două cupe.

Campion cu Dinamo, da. Event. O perioadă în care practic am simţit performanţa. E prima echipă unde am simţit performanţa, am câştigat campionatul, a fost o perioadă excepţională cu multe amintiri. A fost momentul în care m-am transferat afară şi pe bani mulţi. Am avut parte de un colectiv incredibil, cu mulţi sunt prieten şi acum. Într-adevăr a fost o perioadă foarte frumoasă!

Mai bine la Dinamo sau la Rapid?

La Rapid, sincer, pe Giuleşti sunt mult mai iubit! Am fost practic ultimul antrenor din istoria Rapidului când s-a băgat echipa în faliment. Am rămas la Rapid până în ultimul moment, am reuşit şi performanţa să promovăm pentru că la un moment dat era foarte greu de realizat. Îmi este greu să spun unde m-am simţit mai bine. Ambele sunt cluburi incredibile în fotbalul românesc şi au respectul meu pe viaţă.

Erau foarte mulţi jucători buni şi foarte buni în vremea când evoluai, probabil că şi din acest motiv prezenţa la echipa naţională a însemnat doar 6 meciuri. Cum ai găsit lotul echipei naţionale. Ce a însemnat echipa naţională?

Nu, cred că am debutat în 2004 cu Irlanda, cu nea Puiu Iordănescu, apoi am plecat în China. Cred că acolo am pierdut paşi importanţi la echipă. M-am grăbit, totuşi aveam doar 24 de ani, trebuia să mai aştept puţin. Am plecat în China, era un contract foarte bun din punct de vedere financiar dar eram pe val începusem să fiu convocat constant de Puiu Iordănescu. Dânsul mi-a spus că îi va fi foarte greu să mă mai cheme. Am plecat, am pierdut un tren important, apoi m-am întors. Venise Victor Piţurcă, am avut o evoluţie modestă în jumătate de an până m-am transferat la Poli Timişoara. Apoi a fost convocat de Răzvan Lucescu. La fel, cu dânsul primul lui meci dacă nu mă înşel în Lituania am fost convocat. Am fost apreciat foarte mult, m-am accidentat în săptămâna premergătoare jocului şi ieşisem un pic din circuit. Apoi am reintrat am jucat nişte meciuri oficiale. Sigur, sunt 6 meciuri. Mi-aş fi dorit să joc mai multe dar sunt mândru că am jucat pentru echipa naţională.

Ce înseamnă echipa naţională? Înseamnă vârful suprem. Cred că practic ăsta este ţelul fiecărui fotbalist, oricărui antrenor care vrea să facă performanţă, să fie la echipa naţională. Sunt bucuros că am făcut şi eu parte, nu foarte mult dar am avut o perioadă în care eram pe post, eu, Ovidiu Petre şi Mirel Rădoi care juca fundaş central. Apoi jucase Paul Codrea în Italia…

Era o concurenţă acerbă!

Acum sigur mi-aş fi dorit mai mult dar e bine că am fost şi eu la echipa naţională.

Ce model de antrenor ai?

Nu aş putea să spun că au vreun model.

Sau ce antrenor ţi-a marcat viaţa?

Mulţi, să ştii că de la fiecare am încercat să iau câte ceva. De exemplu, de la Florin Marin, aşezarea. A fost primul antrenor al meu care ne-a învăţat într-adevăr aşezarea pe teren. Ioan Andone era antrenorul care avea foarte un ochi foarte incredibil, punea jucătorii pe poziţiile lor. Duşan Uhrin, un antrenor cu o mentalitate incredibilă. Mereu mergea înainte, învingător! Cu Sabău, organizare defensivă, ireproşabilă. Răzvan Lucescu la fel, un antrenor care-şi apropia foarte bine grupul, Cornel Dinu la fel, un antrenor care în momentul acela Dinamo, el a fost omul decisiv pentru că în momentul în care am fost primit de la Craiova dacă nu mă înşel 12 jucători, mi-a spus că singurul cu care va fi sigur pe postul lui eram eu. Venisem ca un outsider, pentru mine era foarte multă încredere. Îl respect enorm pentru lucru ăsta. Am avut antrenori foarte buni. Sorin Cârţu la fel, un antrenor care ştia foarte mult fotbal. Antrenori care mi-au marcat cariera, de la fiecare am încercat să iau ce e mai bun şi asta a fost.

Iei în calcul vreodată să antrenezi pe FCSB?

V-am spus că e foarte greu pentru că am jucat la Rapid, am prieteni în Giuleşti. Am jucat la Dinamo, am respect pentru Clubul Dinamo. Este foarte greu să antrenez FCSB.

Ce jucător îţi place acum, la momentul acesta, din România şi din lume şi pe care ţi l-ai dori să-l antrenezi?

În România un jucător care îmi place foarte mult…. îmi plac genul de jucători care să facă ambele faze, îmi plac jucătorii care iubesc să joace. Îmi place de exemplu foarte mult, deşi nu face ambele faze dar este decisiv şi în meciurile importante ia jocurile în picioare în momentul acesta este Budescu. Un jucător care are foarte multă calitate. Dar jucătorul meu care mi-a plăcut şi am fost şi coleg cu el este Teixeira. Un jucător care la vârsta lui este foarte profesionist, alergă enorm de mult, îşi impune ritmul iar cu Teixeira în teren ai siguranţa că un jucător va juca bine şi acela va fi el.

Messi sau Ronaldo?

Messi, deşi sunt fan Real Madrid.

În România Dinamo sau Rapid?

Ambele!

Dacă ar fi s-o iei de la capăt te-ai gândi tot la fotbal?

Absolut, de când mă ştiu fac doar asta. Iubesc fotbalul! Chiar nu ştiu ce făceam în viaţa asta dacă nu făceam fotbal.

Faptul că te-ai născut la Timişoara te-a ajutat mult în carieră?

M-am născut în Timişoara dar am copilărit în Caransebeş. Am venit la liceu în Timişoara, am avut foarte multă şansă pentru că la Timişoara era momentul acela cu Zambon. Echipa nu mai era echipa vârf de piramidă, nu mai exista echipă unde să poţi să creşti, era perioada de după Zambon, chiar atunci veniseră anumiţi investitori şi era foarte greu să facă performanţă acolo. Am avut şansă să plec repede la Rocar, Marius Stan mă ţinea minte de la turneele finale. Eram singurul jucător junior în perioada aceea din Timişoara în toţi cei 4 ani, care făcea parte din lotul naţional. Şi aici vreau să menţionez la UEFA ’98 generaţia Mutu, Chivu, Cătălin Munteanu, eram o generaţie incredibilă, Alin Stoica… Şi am avut şansa să plec la Rocar. Cred că dacă aş fi rămas în Timişoara în acea perioadă mi-ar fi fost foarte greu să ajung la nivelul ăsta.

Cum de ai acceptat Dunărea Călăraşi?

Repet, nu aş fi vrut să mă întorc la Liga a 2-a. Au venit domnul Dan Ştefan cu domnul Florin Brişan. Am avut cu dânşii o discuţie, după aceea m-au mai sunat vreo săptămână şi ceva la telefon. I-am simţit sinceri, i-am simţit oameni de caracter şi cred că marele câştig la Dunărea şi am preconizat, este că am foarte multă linişte şi pot să-mi fac meseria. Asta pentru un antrenor contează enorm de mult, chiar mai mult decât un salariu sau alte condiţii.

O ultimă chestiune: Care ar fi echipa pe care ai dori s-o antrenezi în România?

Vreau să antrenez toate echipele la care am jucat.

 

Leave a Reply