Stiri

Dan Alexa: Mergem să câştigăm!

Stadionul Areni din Suceava va găzdui sâmbătă, de la ora 11.00 partida dintre Foresta şi Dunărea Călăraşi, din cadrul etapei a 12-a a ligii a 2-a. Antrenorul „galben – albaştrilor”, Dan Alexa susţine că deşi Foresta ocupă un loc din subsolul clasamentului, este un adversar puternic pentru Dunărea, menţionând că obiectivul este obţinerea victoriei. „Partida de la Suceava nu e deloc uşoară. Dimpotrivă. Deşi Foresta se află pe locul 18, partida se anunţă dificilă pentru noi. Aş putea spune că va fi cea mai grea deplasare pentru noi de până acum. Sigur ne aşteaptă şi o atmosferă ostilă. Cu toate acestea, mergem să câştigăm. Avem mare nevoie de victorie pentru a ne consolida poziţia a doua. Trebuie să păstrăm diferenţa de 4 puncte faţă de principala noastră urmăritoare, Chindia.” a declarat antrenorul Dunării.

Partida Foresta – Dunărea va fi arbitrată de Sergiu Popa (Aiud).

În sezonul precedent, echipa noastră a remizat la 1, cu Foresta la Suceava, în meciul contând pentru ultima etapă a turului. Jocul din retur n-a mai avut loc întrucât Foresta n-a mai făcut deplasarea la Călăraşi.

Leave a Reply