Stiri

Dunărea U19 / C. Onofrei: Am trăit o mare satisfacţie!

 Cosmin Onofrei este antrenorul secund al echipei de juniori Dunărea Călăraşi U19, calificată în Liga Elitelor după un parcurs foarte bună în cadrul Etapei Preliminare. Fost jucător al Dunării, Onofrei (va împlini pe 12 decembrie 37 de ani) este unul dintre artizanii acestei performanţe care confirmă faptul că AFC Dunărea 2005 Călăraşi este o “uzină” care produce jucători, rezultate, emoţii!

 

Cosmin, felicitări!  Faci parte dintr-o echipă învingătoare. Echipa de juniori Dunărea U19, şi datorită muncii tale, s-a calificat la Liga Elitelor. Ce ai simţit duminică, după ultimul fluier, când am învins pe Pro Team, obţinând această această calificare meritorie?

Emoţie, în primul rând! Cred că este primul meci de când sunt în fotbal la care am avut emoţii. Ca jucător nu am avut emoţii, dar duminică, eu şi Marius am fost emoţionaţi dar nu le-am transmis copiilor emoţiile. Am trăit o mare satisfacţie!

Când a început această competiţie credeai că vă veţi califica?

Da, ştiam că o să fie greu mai ales că Sport Team pornea favorite. Ei au o arie de selecţie mai mare. Au jucători din toată ţara, noi cum a spus şi Marius, ne-am bazat pe călărăşeni.

Câţi dintre aceşti copii minunaţi ar putea mâine, poimâine să invadeze fotbalul călărăşean? Indiferent că vorbim de Dunărea sau de alte echipe din fotbalul judeţean…

După noi, toţi! Sunt câţiva, însă nu avem individualităţi. Noi am format o familie, ca şi la cei mici, la Juniori C. Sunt câţiva, nu aş vrea să le dau numele. Rămâne la latitudinea antrenorului de la echipa mare dacă la vară când o să se termine acest sezon, va miza pe ei. Cei care termină ’99, 6, la număr, vor putea face pasul la echipa mare, de seniori. Dacă nu, cel puţin la Liga a 3-a, eu zic că vor face faţă.

Ne vom confrunta acum cu nume grele, nume importante din fotbal în Liga Elitelor. Unde crezi că ne vom situa la final?

Nu ştiu ce să zic. În primele 5 cred că vom putea să ne clasăm! Nici anul trecut nu prea ne-a dat lumea şanse şi am terminat pe primul loc. Sper să aducem cât mai multe puncte.

Remarci pe cineva în mod special sau toată echipa?

Echipa, atât! Eu vreau să le mulţumesc copiilor. Suntem alături de ei, cum am fost mereu şi când am pierdut.

Este o generaţie bună, nu?

Da şi o generaţie foarte cuminte, nişte copii educaţi, fără probleme de disciplină. Nişte copii cu o inimă mare!

Cum te împaci cu Marius?

Ţinând cont că e şi naşul copilului meu şi naşul meu… Vă daţi seama că la noi este o relaţie de cel puţin 20 de ani de când eram juniori.

Şi probabil că asta a contribuit şi la rezultatele foarte bune din ultima perioadă.

Da, cred că da. Relaţia noastră este strânsă. Mai mult decât naş şi fin, suntem ca doi fraţi. Şi relaţia funcţionează foarte bine din punctul ăsta de vedere.

Probabil că dacă nu ar fi fost această prietenie, nu cred că lucrurile ar fi ajuns la nivelul la care suntem.

Da, e posibil. Deci ăsta e secretul, trebuie să lucreze naşul cu finul. Cum este şi la echipa naţională.

Ce mesaj ai pentru cei care au fost alături de voi şi în mod normal vor fi şi în această a doua parte a competiţiei?

Vreau să le mulţumesc tuturor că ne-au susţinut. Părinţilor care au fost alături de noi şi la meciurile de acasă dar şi la cele din deplasare. şi în deplasare. Îmi dorescc să fie alături de noi şi în continuare. Să aibă încredere în noi pentru că o să facem tot ce e posibil să aducem cât mai multe puncte în această fază.

Mulţumesc.

 

 

Leave a Reply